PREMIUM

Flamboaiantul magnat din fotbal care a trecut de la muzică la câştigarea Ligii Campionilor, pentru ca ulterior să primească o condamnare la închisoare cu executare pentru fraudă şi evaziune fiscală de milioane de euro. Bernard Tapie a fost omul care a transformat-o pe Olympique Marseille în campioana Franţei şi, mai apoi, în campioana Europei. Povestea sa impresionantă, astăzi pe www.telekomsport.ro

autor: Florin Codreanu

Un băiat sărac din cartierele din nordul Parisului. Sau, cel puţin aşa îi place lui încă să se descrie. O zona obscură de fapt din Paris, sau unul din acele locuri nu prea ofertante, în care oamenii au învăţat, de mult, să se lipsească de belşug. Şi au făcut-o în primul rând, cultivand o ambiţie vecină cu sadismul.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Nu rata Euro Center, în fiecare luni şi marţi, de la 19:00, pe Telekom Sport 3.

Ambiţie? Ei bine, asta l-a caracterizat din secunda în care a devenit protagonistul primelor două rânduri dintr-un ziar care celebra apariţia unui nou Alain Delon ori Michel Sardou în Franţa. A fost momentul în care şi-a dat seama ce vrea să facă în viaţă şi a realizat rapid că e propulsat de o ambiţie provincială, oarecum sălbatică, dar şi ornat de binecuvântata nevoie de spectacol şi de valorile tradiţionale care îi fascinează atât de mult pe francezi.

O mare parte din viaţa sa a fost ascunsă în mod intenţionat. Însă din secunda în care a câştigat la nici 30 de ani, un concurs al tinerelor talente într-un club de noapte din Paris, viaţa aproape că nu i-a mai aparţinut. Apoi, când a devenit membru al Guvernului Mitterand, lumina reflectoarelor a devenit mult prea puternică pentru confortul său zilnic.

"Am mare încredere în el. Îl consider un om drept, integru, un adevărat câştigător!". Aşa îl descria Pierre Beregovoy, prim ministru francez în anii '90. Numele său, Bernard Tapie, patronul multi-milionar al clubului de fotbal, Olympique Marseille.

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

Beregovoy ştia bineînţeles că proaspăt campion al Franţei cu Marseille, Tapie este în centrul unei investigaţii uriaşe declanşante pentru evaziune fiscală şi fraudă, dar şi că organismul de reglementare al bursei din Franţa este sceptic atunci când vine vorba de standardele contabile ale holding-ului deţinut de Tapie. Cu toate acestea, socialiştii de la guvernare tocmai bifaseră un procent ridicol de 18% la alegerile locale şi erau disperaţi după un puseu de energie care să-i revitalizeze. În Franţa, opinia publică, societatea civilă şi politicienii au simţul progresului şi vocaţia egalităţii. Tapie era cumva altfel. Avea acea degajare de tipul "desolee, mais je m'en fiche" prin care putea distruge pe loc establishment-ul din politica franceză. Iar spre el, priveau cu jind mulţi oameni importanţi care-i descopereau aproape instantaneu aura. Mai mult, francezul obişnuit, omul de rând, tânjea la costumele de mătase, avioanele Falcon placate cu aur, candelabrelele de zeci de milioane de euro din château-ul său impresionant sau iahturile private ale "nebunului care conducea OM-ul". Nu doar datorita acestor aspecte fusese ales Bernard să reprezinte stânga franceză. Ci şi pentru că şarmul său, stilul unic şi inteligenţa cu care reuşea cumva să facă o groază de bani, atrăgea că un magnet. Socialiştii s-au pus imediat pe sondaje de opinie, iar jumătate din ţară a oferit un răspuns incredibil: "Da, îl vrem pe Tapie preşedinte!". Francezii l-ar fi votat, iar acum, la 20 de ani distanţă, poate că n-ar fi fost o idee prea rea. Mai ales că Bernard, boss-ul de la Marseille avea binecuvântarea preşedintelui Francois Mitterand.

Muzică, excentricităţi, din nou muzică şi ... business. Adevărat!

Un lucru se ştie clar de pe vremea când Bernard Tapie era doar un copil care voia să studieze: şi-a dorit să fie fotbalist. De fapt, la 12 ani, Bernard era un soi de fotbalist neiniţiat, dar entuziast, precum şi un gimnast talentat. Băiatul familiei Tapie se adapta rapid la orice teren de sport şi avea curajul fizic de a încerca absolut orice. I-ar fi fost de ajutor această anvergură câteva decenii mai târziu, când s-a confruntat cu membrii militanţi ai Partidului Frontului Naţional condus de Jean Marie Le Pen. Această capacitate de combat, combinată cu enorma sa energie, poftă de viaţă, apetenţa pentru opulenţă şi farmecul aparte, l-ar fi transformat într-un Donald Trump al anilor '90. Şi desigur, vorbim despre Trump, cel devenit peste noapte preşedinte al Americii.

Doar că ambiţia lui Bernard l-a dus pe un tărâm destul de curios. Într-o vară, după ce efectuase cu succes stagiul militar, la 21 de ani, Tapie a câştigat...un concurs rezervat tinerelor talente muzicale. Evenimentul avea loc într-un club de noapte din Saint Jean de Monts, pe coasta atlantică. Iar de-aici, Tapie a renunţat la fotbal şi s-a visat cântăreţ. Se vedea un fel de Sacha Distel combinat cu Johhny Hallyday, sub numele de Bernard Pascal, şi mai apoi de Bernard Tapy. Cu "Y", aţi citit bine! Pentru că la acea vreme era o adevărată modă, iar puştiul credea că aşa calcă mai uşor pe urmele lui Francoise Hardy, Annie Cordy şi, desigur, Johhny Hallyday.

Părinţii săi s-au amuzat, dar în 1965, Bernard a semnat cu casa de muzică RCA. O companie de discuri puternică la acea vreme, care îşi promova noua vedetă cu al său prim mare hit "Balada beretelor verzi". De această dată, într-o versiune franceză. Iar "Tapy" era prezentat drept "un tânăr atractiv, şarmant, fiu al poporului, care ascunde zâmbetul timid al unui copil crescut pe străzile Parisului". O frază "catchy" la acea vreme pentru francezi şi nu numai. Fotografia care însoţea primul cântec pus pe vinil de Bernard îl arată aşezat pe un scaun, cabaret-style, cu cravată şi brăţară de aur la mână.

20 de ani mai târziu, presa franceză îl desemna "bărbatul cu care orice franţuzoaică şi-ar dori să petreacă un weekend". A câştigat de fapt un astfel de sondaj, la bătaie cu starurile vremii. Tapie devenea un tip din ce în ce mai public la mijlocul anilor '80, iar prezenţa sa era apreciată de francezi. Îi era teamă să nu se îngraşe, astfel că era adeptul dietelor constante, iar orice semn de sănătate precară sau al vârstei mijlocii îl puneau pe gânduri. În toamna lui 1986, Jaques Seguela, un om de publicitate important al acelor vremuri, a fost surprins atunci când şi-a găsit prietenul cu un bandaj la cap într-o bună dimineaţă. Se întâmplă chiar înainte ca Tapie să devină starul propriului show de televiziune. "Doar o operaţie sinusală" a explicat Bernard. Dar câteva zile mai târziu, un simpatic şi zâmbăreţ Tapie era super încântat de prima sa operaţie de "lifting facial".

Dar nu liftingul facial l-au apropiat de fotbal şi bani. A dat prima lovitură undeva la începutul anilor '80 când şi-a dat seama că are deja patru companii importante în buzunarul mic al sacolului său de mătase. Cea mai cunoscută dintre ele, Winder, a fost cumpărată la un preţ de nimic, exploatată şi vândută la un profit de 50 de milioane de lire sterline. Suma uriaşă pentru acea vreme! Tapie părea că suferă deja de geniu incontinent. Mintea-i strălucită, rătăcită pe taramurile business-ului, se pregătea de un nou pas extraordinar.

În vara lui 1990, antreprenorul de succes Bernard Tapie a dat cea mai mare lovitură a carierei. El a cumpărat un pachet de acţiuni de 80% din concernul Adidas! Avea la acea vreme o emisiune săptămânală la TV, scosese un disc muzical, îşi lansase autobiografia, deţinea cel mai scump Porsche din lume, costume de multe milioane de euro şi un avion privat suflat cu aur. Şi totuşi, ceva îi lipsea.

Implicarea în fotbal, succesul de proporţii şi impactul social imediat: ”Nu-ţi vând o echipă de fotbal. Îţi vând un oraş!”. La un pas de transferul lui Diego Maradona

Un instinct de mare tesator de intrigi şi prădător bine programat a făcut din Tapie un personaj invincibil şi din acesta, un monarh absolut. El a urmat rapid metoda clasică a cooptării de aliaţi semicivilizati, dar însetaţi de parvenire şi a făcut pasul spre fotbalul care-l putea face preşedintele unei ţări. Pe finalul anilor '90, mai exact în 1987, Bernard Tapie cumpără un club aflat în pragul falimentului: Olympique Marseille. Flamboiant-ul magnat şi-a calculat imediat, fiecare pas. Ok, iubea fotbalul, dar Marsilia nu însemna doar fotbal.

Istoria oraşului e dominată de mafie, iar comerţul cu heroină avea nevoie de un boost indiscutabil. Rata de şomaj din oraş era foarte mare, iar imigranţii magrebieni, algerieni şi marocani aveau nevoie de lucru. "Nu-ţi vând o echipa de fotbal, îţi vând un oraş" i-a transmis Gaston Deferre lui Tapie.Iar Bernard a devenit conştient de asta. A început să transforme instantaneu echipa în poate cea mai frumoasă şi spectaculoasă campioană a Franţei. Meciurile lui OM deveniseră adevărate evenimente de familie, cu muzică, focuri de artificii şi lasere. L-a cumpărat pe Chris Waddle, fotbalist la mare modă în acel moment pentru 5 milioane de lire, iar mai târziu pe Jean Pierre Papin. Ceea ce prea puţină lume ştie este însă că Bernard Tapie a fost la un pas să-l aducă pe marele Diego Maradona de la Napoli. "E cel mai mare regret al vieţii sale. Tapie a făcut multe lucruri greşit în viaţă. N-a fost cel mai corect om, nici măcar cu el însuşi. Dar mâine dacă-l întrebi ce regretă cel mai mult, o să-ţi spună: că n-am reuşit să-l aduc pe Diego la OM. Şi ştie el de ce spune asta" explică Christophe Gaullier de la TF1.

Tapie a făcut-o pe Olympique de Marseille de patru ori campioană Franţei la rând, iar în 1993 a adus Champions League acasă, pe Stade Velodrome. Basile Boli a marcat în minutul 43 al meciului de la Munchen singurul gol al finalei cu AC Milan. E de ajuns să citeşti unsprezecele de start al marseillezilor pentru a înţelege ce echipa reuşise să formeze Tapie acolo: Fabian Barthez era în poartă, Angloma, Di Meco, Desailly, Boli şi Sauzee în apărare, Eydelie, Deschamps şi Abedi Pele la mijloc, Boksic şi Voller în atac.

Decăderea unui imperiu şi al monarhului său

Formidabila echipă pe care o formase la Marseille avea să fie pătată de scandalul unui meci trucat, în 1992, contra celor de la Valenciennes (scor 1-0). Pentru acest delict, omul de afaceri a intrat în puşcărie pentru 2 ani, o mare parte din avere i-a fost confiscată, iar fostul său club a intrat într-o perioadă critică. „Alb-albaştrii” au ajuns în eşalonul secund şi au avut nevoie de un deceniu pentru a redeveni o forţă în Ligue 1. De asemenea, Tapie a fost acuzat de mai multe fraude fiscale, dar şi pentru că şi-ar fi însuşit 15 milioane de euro din bugetul clubului. Autorităţile franceze au pus sechestru pe vila lui Tapie din Saint Tropez, o clădire din Paris, precum şi mai multe conturi bancare şi valori.

Unele acuzaţii s-au demonstrat a fi adevărate, iar Tapie părea dispus să caute detenţia în carul cu fan. O mare de necunoscute a rămas în urmă sa şi un adevăr prea puţin analizabil. Şi până la urmă adevărul contează pentru că tocmai din acest motiv, e cea mai mare putere sau cel mai mare păcat al lumii. Dit leur la vérité: "Da, am greşit. E un adevăr trist, care mă urmăreşte şi mă va urmări mereu" avea să recunoască culpabil în urmă cu câţiva ani. I-a fost cu siguranţă greu să spună asta, dar e bine că a făcut-o, mai ales într-o lume care s-a obişnuit să îl astupe cu atâtea şi atâtea formule plăcute şi convenabile.

Pentru el totul s-a terminat prost, oarecum tipic pentru experienţele iniţiale ale laboranţilor geniali, dar nebuni: o explozie menită să-şi anihileze creatorul. Nimic nu poate şterge însă unicitatea grozaviei pe care Bernard Tapie a lăsat-o în fotbalul francez.

Galerie foto