Fanii îşi iau rămas bun de la Felix Baumgartner, partenerul Mihaelei Rădulescu, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de parapantă petrecut în Italia. În localitatea austriacă Thalgau, luni şi marţi, familia şi prietenii sportivului au oferit admiratorilor ocazia de a-i aduce un ultim omagiu, potrivit publicaţiilor Kronen Zeitung şi Bild.
Pe sicriul lui Felix Baumgartner, o cască neagră, alături de o paraşută
La casa funerară, unde un flux continuu de oameni a venit să-l comemoreze, sicriul a fost decorat cu o cască neagră şi o paraşută, simboluri ale pasiunii care l-au consacrat. Pe un ecran rulau imagini din viaţa lui Baumgartner, iar vizitatorii au trecut în linişte prin încăperi, au semnat în cartea de condoleanţe şi i-au transmis ultimele gânduri pline de emoţie şi respect sportivului dispărut.
„Îţi doresc să zbori cu îngerii în jurul lumii şi să te distrezi”, a scris un fan în cartea de condoleanţe.
O cască neagră este aşezată pe sicriu, alături de o paraşută.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru a respecta dorinţele familiei, o echipă de securitate angajată de sponsorul său, Red Bull, a avut grijă ca nimeni să nu facă fotografii cu sicriul. „Familia nu doreşte acest lucru”, a declarat un agent de pază pentru BILD.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În faţa capelei, reporterii BILD au vorbit cu prieteni ai lui Baumgartner, copleşiţi de emoţie. Cu ochii în lacrimi, aceştia şi-au amintit momentele trăite alături de el. „Felix a fost mereu un spirit extrem”, a povestit Desiree Kraihammer, prietena sa din copilărie. „Avea idei care ne făceau să credem că e nebun, dar până la urmă chiar funcţionau. Râdeam de el, dar îl şi admiram.”
Frizerul său personal, Roland Ruggenthaler (58), l-a întâlnit pe Baumgartner cu doar câteva zile înainte de moartea sa: „A venit într-o sâmbătă la ora 17.00 pentru a se tunde, am stat de vorbă o oră şi jumătate. Întotdeauna a fost foarte important pentru el să arate impecabil. Spunea că felul în care arăta era semnătura lui”, a povestit bărbatul din Salzburg, cu lacrimi în ochi.
Şi fotograful personal al sportivului extrem, Konrad Lagger, s-a arătat emoţionat: „Întotdeauna a încercat să gestioneze riscul şi să acţioneze în consecinţă. De aceea a supravieţuit 25 de ani practicând acest sport extrem.”
De aceea, lângă sicriul lui Baumgartner se află o carte deschisă cu o fotografie alb-negru a defunctului şi motto-ul său: „Învaţă să iubeşti ceea ce te-a speriat”.
Astăzi, între orele locale 09.00 şi 16.00 (10.00 – 17.00 ale României) cei care doresc să îşi ia rămas bun la Thalgau o mai pot face.
- Citește și
- Elias Charalambous a făcut anunţul aşteptat de toţi fanii FCSB, înaintea returului cu Shkendija: ”Au revenit. Echipa devine completă”
- Dinamo şi Rapid nu l-au uitat pe Mircea Lucescu! Ce cadouri a primit selecţionerul cu ocazia aniversării celor 80 de ani | VIDEO
- Fostul star din Serie A a izbucnit în lacrimi, după ce şi-a îndeplinit promisiunea pe care i-a făcut-o regeratutului Sinisa Mihajlovic
- FCSB - Shkendija | Ieşiţi din formă, „roş-albaştrii” au şi probleme de lot
- Erik Bicfalvi anticipează mutarea pe care o va face Mircea Lucescu la următoarea selecţie: "Dacă se bazează pe el, îl va chema"
- BREAKING | Clubul care a jucat în acest an în Superliga se desfiinţează: ”Din lipsă de fonduri, primăria a decis să nu mai susţină”
- “GOLD, BABY!”. Curg reacţiile, după ce David Popovici a scris istorie: "Chiar de Ziua Imnului Naţional"
- Atac de ziua lui Mircea Lucescu! Cum i-a numit pe invitaţii pe care "Il Luce" i-a avut la petrecerea de 80 de ani: "Nu fac parte din lumea lor"
- "L-am rugat pe tatăl meu să se ocupe, să îi anunţe că nu voi mai concura". Lecţia pe care David Popovici a dat-o, din postura de campion mondial
- Premieră pentru România, în ziua în care David Popovici a cucerit titlul mondial! Vestea primită de Camelia Potec
- David Popovici, răsplătit regeşte! Cât va câştiga după succesul de la Mondiale
- David Popovici, prima reacţie după performanţa din Singapore: ”Bucuria, mai mare decât la Olimpiadă!”
- VIDEO | Momente fabuloase în cantonamentul FCSB-ului. Jucătorii lui Charalambous au explodat după ce David Popovici a devenit campion mondial
Afla mai multe despre: felix baumgartner, felix baumgartner inmormantare