You are here:

Cele opt echipe din România care ne vor reprezenta în cupele europene la handbal

Cele opt echipe din România care ne vor reprezenta în cupele europene la handbal

Handbal

Comentarii

Opt echipe româneşti de handbal, patru feminine şi patru masculine, vor intra intra în tururile preliminare ale EHF Cup şi Challenge Cup, potrivit anunţului de marţi al EHF.

La feminin, România va fi reprezentată doar în Cupa EHF, de SCM Craiova (turul I), Măgura Cisnădie şi Corona Braşov (turul II), respectiv Gloria Bistriţa (turul III).

Meciurile din primul tur vor avea loc în 7-8 şi 14-15 septembrie, cele din turul al doilea în 12-13 şi 19-20 octombrie, iar cele din turul al treilea în 9-10 şi 16-17 noiembrie.

La masculin, în Cupa EHF, HC Dobrogea Sud Constanţa va intra din primul tur preliminar (meciuri în 31 august-1 septembrie şi 7-8 septembrie), iar în al doilea tur preliminar va debuta deţinătoarea Cupei României, Poli Timişoara (6-6 şi 12-13 octombrie).

De asemenea, în Challenge Cup, România va fi reprezentată de CSM Bucureşti şi Potaissa Turda, din faza optimilor, cu meciuri programate în 16-17 şi 23-24 noiembrie.

Tragerea la sorţi va avea loc în 16 iulie, la Viena.

România va mai avea trei reprezentante în Liga Campionilor – campioana SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti în grupe (feminin), respectiv campioana Dinamo Bucureşti, tot în grupe (masculin). Cele trei echipe şi-au aflat deja adversarele la tragerea la sorţi de luna trecută.
 

Afla mai multe despre: romaniahandbal 

viewscnt
Articole similare