Dan Petrescu a oferit o explicaţia pentru faptul că suporterii clujeni şi-au exprimat nemulţumirea la meciul dintre CFR Cluj şi FC Argeş.
CFR Cluj a profitat de pasul greşit făcut de FCSB. Ocupanta locului secund a pierdut cu Universitatea Craiova, duminică, scor 0-2.
De partea cealaltă, liderul Ligii 1 s-a impus în partida cu FC Argeş, scor 2-0, şi a mărit distanţa faţă de FCSB la opt puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Golurile ardelenilor au fost marcate de Debeljuh, în minutul 24, şi Dugandzic, în minutul 85.
CFR a învins, dar nu a convins. Fanii, nemulţumiţi la 1-0. Dan Petrescu: ”Dacă nu ai 3-0 la pauză, eşti dezastru”
Până la marcarea celui de-al doilea gol, venit pe finalul meciului şi care a garantat cele trei puncte ardelenilor, fanii clujeni şi-au exprimat dezacordul faţă de echipa de pe primul loc al campionatului. CFR Cluj este şi campioana ultimelor patru ediţii ale Ligii 1.
Dan Petrescu a fost chestionat cu privire la reacţia avută de fanii echipei sale. Antrenorul formaţiei din Gruia a explicat că suporterii sunt exigenţi şi le cere sp vină mai aproape de echipă, mai ales că următorul meci de pe teren propriu va fi contra celor de la FCSB.
”Niciodată nu sunt mulţumiţi aici la Cluj de când sunt eu, de cinci ani, deci nu e nicio surpriză pentru mine. Şi eu am probleme în spate la bancă mereu de cinci ani. Din păcate asta e realitatea şi o acceptăm. Dacă nu ai 3-0 la pauză, la Cluj, eşti dezastru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am de făcut orice recorduri mondiale posibile cu echipa asta şi nu e bine, dar sunt obişnuiţi bine la un moment dat. Să vedem ce va fi.
M-am uitat şi eu la Juventus cu Inter (n.r. 0-1), erau 70.000 de spectatori şi a jucat numai Juventus, dar a batut Inter. În fotbal se poate întâmpla să şi pierzi, dar asta nu înseamnă că noi nu vrem să jucăm.
Pot să iau zece titluri la rând, să mergem în Champions League în semifinale şi dacă am pierdut primul meci o să fim huiduiţi.
Mi-aş dori ca fanii noştri să fie puţin mai calzi şi mai lângă echipă, chiar îi rog foarte frumos să vină la următorul meci acasă cu FCSB şi să ne ajute mai mult, să fie lângă noi.
Nu îi critic, doar îi rog frumos să vină şi să ne ajute. Echipa are nevoie de ajutorul lor”, a declarat Dan Petrescu, la finalul meciului.
Afla mai multe despre: cfr cluj, dan petrescu