Fereastra de transferuri pentru România s-a încheiat astăzi, după ora 00:00, însă formaţiile din Superligă mai pot opera mutări, dacă jucătorii sunt liberi de contract.
Preşedintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a declarat că formaţia din Gruia mai pregăteşte două transferuri în această perioadă.
Încă doi jucători la CFR Cluj
Unul este deja rezolvat, cel al fundaşului central Ilie Matei, care până de curând a aparţinut de italienii de la Padova. Lipseşte doar anunţul oficial.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cel de-al doilea fotbalist, din indiciile oferite de fostul arbitru, ar fi un jucător român de 20-21 de ani, care s-a format la un club important al Europei, fără a-i dezvălui numele.
Din informaţiile oferite de gsp.ro, fotbalistul cu pricina ar fi Andrei David, un mijlocaş ofensiv care a evoluat mulţi ani la juniorii Fiorentinei, unde, la un moment dat, era considerat urmaşul lui Adrian Mutu.
”Da, da se rezolvă şi acel transfer. (n.r. - transferul lui Matei Ilie). Va mai veni un jucător interesant. Am încredere că e un jucător talentat, care a fost la opt ani la un club important din Europa.
Rămâne de văzut dacă va şi rămâne pentru că vine de la un club important din Europa, un jucător care respectă regula U21 şi anul ăsta şi anul viitor”, a declarat Cristi Balaj, conform fanatik.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cine este Matei Ilie?
Matei Ilie este un fundaş central de doar 20 de ani, născut la Piatra Neamţ.
Acesta şi-a început junioratul în oraşul natal, la Ceahlăul Piatra Neamţ, iar în 2017, la doar 15 ani, a luat drumul Italiei.
A jucat mai întâi la Sesto Giovanili, apoi s-a transferat la Padova, acolo unde a evoluat pentru formaţiile U17, U19 şi seniori.
În sezonul 2020/2021, Matei Ilie a fost împrumutat la Hellas Verona. Fotbalistul român s-a aflat pe banca de rezerva la două meciuri din Serie A, contra Genoa şi Atalanta, însă nu a fost utilizat.
S-a întors la Padova după acea experienţă, însă nu a primit spaţiul pe care fotbalistul îl aştepta. A bifat doar 18 meciuri la seniori din acel punct, aşa că şi-a cerut rezilierea contractului în această vară.
Matei Ilie este un obişnuit al loturilor de juniori U17 şi U20 ale României. De asemenea, a fost convocat de către Daniel Pancu la naţionala de tineret a României pentru partida cu Albania, din luna septembrie, din preliminariile EURO 2025.
Fundaşul poate profita de ”regula U21” din Superligă pentru a bifa mai multe jocuri la seniori şi, de ce nu, pentru a deveni jucător de bază în naţionala de tineret a României.
- 75.000 de euro este cota de piaţă a lui Matei Ilie, conform transfermarkt.de.