Cu opt campionate ale României în palmares, dintre care cinci câştigate la rând, CFR Cluj se gândeşte deja la cucerirea unui nou titlu, deşi mai sunt foarte multe etape până la finalul actualei ediţii.
CFR Cluj, văzută principala favorită la titlu de Gică Popescu. Capitolul forte al ardelenilor: ”Dan Petrescu ştie asta” | EXCLUSIV
Cu 34 de puncte de puncte acumulate după meciurile disputate în Superligă, CFR Cluj ocupă locul 2 în clasament, însă ardelenii au cu două meciuri mai puţin disputate faţă de Farul şi Rapid.
Neînvinşi de la jumătatea lunii septembrie în toate competiţiile, elevii lui Dan Petrescu traversează un moment bun, iar patronul Ioan Varga consideră că "feroviarii" se vor impune şi în acest sezon în Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Farul, de asemenea, crede în şansa ei. Echipa lui Gică Hagi este liderul clasamentului, cu 41 de puncte. Şi-a luat un avans considerabil faţă de ocupanta locului secund, CFR, care are 34 de puncte.
Gică Popescu, preşedintele Farului, a vorbit despre lupta la titlu, unde tot pe Dan Petrescu îl vede favorit prin prisma lotului bogat pe care acesta îl deţine la CFR.
”Exceptând Farul, CFR, Rapid, care aproape au puncte necesare pentru play-off, toate celelalte echipe suferă... N-au puncte necesare. Dar nu mă aştept la surprize din partea Craiovei sau a FCSB-ului de a nu intra în play-off.
CFR rămâne principala favorită la câştigarea titlului datorită valorii, băncii de rezerve. Dan are la dispoziţie 20 de jucători pe care oricând poate cu ochii închişi pune mâna şi alege 11 jucători valoroşi”, a declarat Gică Popescu pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După 18 etape, însă cu două meciuri în minus, gruparea „roş-albastră” se situează pe loc de play-off în pauza competiţională. FCSB are 26 de puncte din 48 posibile, după ce a înregistrat şapte victorii, cinci rezultate de egalitate şi patru înfrângeri.
Afla mai multe despre: gica popescu