Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

CFR, contactată. Transferul în străinătate, pus în discuţie! Campioana îşi pierde "perla"

CFR, contactată. Transferul în străinătate, pus în discuţie! Campioana îşi pierde "perla"

CFR Cluj

Comentarii

Slavia Praga, echipa pe care CFR Cluj a învins-o în grupele Conference League (1-0), s-a arătat interesată de transferul lui Emmanuel Yeboah (19 ani). Adus la CFR de pe continentul african, Yeboah le-a atras atenţia celor de la Slavia, care a transmis campioanei României că e interesată de un posibil transfer.

La meciul direct de la Praga, CFR Cluj a fost contactată de Slavia pentru Emmanuel Yeboah, jucător despre care cehii au transmis că "sunt interesaţi şi îl urmăresc". Cristian Balaj, preşedintele CFR-ului, a dezvăluit interesul Slaviei Praga pentru Yeboah.

CFR, contactată. Transferul în străinătate, pus în discuţie! Campioana îşi pierde "perla"

Strategia clubului CFR Cluj, cu jucători tineri transferaţi de pe continentul african pe care să-i scoată pe "piaţa" din Europa, pare că dă roade. Emmanuel Yeboah, unul dintre jucătorii africani care a făcut pasul la echipa mare a campioanei României, a atras atenţia.

Cristian Balaj, preşedintele CFR Cluj, a dezvăluit că Slavia Praga le-a transmis şefilor din Gruia că "sunt interesaţi şi îl urmăresc" pe atacant. Dan Petrescu l-a promovat pe Emmanuel Yeboah şi îl foloseşte destul de des în primul "11", un lucru neobişnuit pentru un tehnician cunoscut pentru faptul că îi place să lucreze cu jucători experimentaţi.

De asemenea, Balaj a anunţat că strategia de transferuri implementată recent nu se va opri aici. CFR Cluj are de gând să meargă pe acealaşi model şi să transfere în continuare jucători tineri, din Africa.

„Cu excepţia jucătorului Ibrahim (n.r. Mbaye), care este component al naţionalei Senegalului, jucător care are peste 140 de meciuri în Serie A, am adus doar tineri. Avem o nouă strategie, cu jucători care vor evolua la echipa a doua şi fac antrenamente uneori cu prima echipă. Cu jucători pe care i-am împrumutat la alte cluburi.

Mai avem în plan să aducem în iarnă jucători care încă nu au împlinit vârstă de 18 ani. Yeboah este un exemplu. Cei de la Slavia Praga ştiau de el, au zis că sunt interesaţi, că îl urmăresc. Aseară el a şi demonstrat că merită să joace la nivelul primei echipe. Îmi pare rău că nu avem jucători români care la 19 ani să aibă calităţile lui, iar dacă ar fi existat, ar fi fost foarte scumpi", a declarat Cristi Balaj pentru Playsport.

În acest sezon, Emmanuel Yeboah a jucat 945 de minute în 16 meciuri jucate în toate competiţiile cu CFR Cluj, timp în care a marcat de două ori şi a livrat o pasă de gol.

  • 250.000 de euro este cota de piaţă a lui Emmanuel Yeboah în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: cfr clujtransferslavia pragaemmanuel yeboah 

viewscnt
Articole similare