Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Chelsea oferă 20 de milioane de euro pentru un mijlocaş de 15 ani. A răpus-o pe Argentina ”de unul singur”

Chelsea oferă 20 de milioane de euro pentru un mijlocaş de 15 ani. A răpus-o pe Argentina ”de unul singur”
Comentarii

Presa internaţională anunţă că Chelsea Londra este gata să ofere 20 de milioane de euro în schimbul mijlocaşului ofensiv ecuadorian Kendry Paez, în vârstă de 15 ani, legitimat la Independiente del Valle, în ţara sa natală.

Kendry Paez este considerat unul dintre cei mai talentaţi jucători din lume la categoria sa de vârstă. Recent, Borussia Dortmund şi Manchester United au încercat să-l transfere, însă fără succes.

Se pare că cele mai mari şanse de a-i obţine semnătura le are Chelsea Londra, formaţie care pune foarte mult accent pe tinerii jucători.

Chelsea oferă 20 de milioane de euro pentru Kendry Paez

Numai în ultimul an i-a transferat pe Gabriel Slonina (18 ani), Andrey Santos (18 ani), Carney Chukwuemeka (19 ani), Malo Gusto (19 ani), Datro Fofana (20 de ani), Noni Madueke (21 de ani), Mykhailo Mudryk (22 de ani), Benoit Badiashile (22 de ani) şi Enzo Fernandez (22 de ani).

Chelsea este dispusă să ofere cele 20 de milioane de euro pentru Paez, dar să-l lase pe fotbalist să mai evolueze la Independiente del Valle încă trei sezoane, până va împlini 18 ani.

  • În acest moment, Paez a bifat trei meciuri la seniori pentru Independiente, pentru care a şi marcat un gol.
  • Cota sa de piaţă, conform transfermarkt.de, este de 3 milioane de euro. La 15 ani!

Kendry Paez impresionează la Sudamericana U17, la doar 15 ani!

Kendry Paez se află alături de naţionala Ecuadorului la Campionatul Sud-American U17, acolo unde face spectacol meci de meci.

În Grupa Finală, Paez a oferit două pase decisive la victoria cu Chile, scor 3-0, un alt assist la egalul cu Brazilia, 2-2, dar şi unicul gol al partidei cu Argentina.

  • În acest moment, Ecuador are 10 puncte după patru meciuri, la egalitate cu Brazilia, dar cu un golaveraj superior.

Pentru a nu-l pierde pe Paez în detrimentul altor formaţii, Chelsea doreşte să urgenteze procesul de transfer al jucătorului.

Afla mai multe despre: kendry paezecuadorchelsea 

viewscnt
Articole similare