Alex Chipciu (37 de ani) a vorbit despre legătura specială pe care o simte faţă de echipa naţională a României.
Chipciu, mesaj emoţionant despre naţională: ”N-am puterea să mă retrag”
Alex Chipciu a dezvăluit că nu ia în calcul momentan o retragere oficială de la naţională, iar faptul că a reprezentat-o o vede ca pe o datorie faţă de fotbalul românesc.
De asemenea, jucătorul lui U Cluj a afirmat că instalarea lui Gică Hagi la cârma României i-a readus optimismul în privinţa calificării la EURO şi, poate, la Mondial.
Tot el a precizat că este curios să înveţe din metodele de lucru ale ”Regelui” şi ale regretatului Mircea Lucescu, pe care îi consideră repere pentru viitorii antrenori.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Să mă retrag de la naţională? N-am niciun gând negativ despre jucătorii care s-au retras de la naţională. Ne-a vizitat ieri Toşca şi el s-a retras de la naţională acum mulţi ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Eu parcă am avut jena asta şi am avut momente, de-a lungul carierei, când îmi spuneam că e gata. Şi când eram la Anderlecht am avut o perioadă în care îmi ziceam asta. Dar parcă n-am puterea, chiar dacă nu voi mai veni la naţională, să mă retrag.
S-a retras Hagi, au fost nişte motive. Eu cumva am văzut naţionala ca pe ceva ce trebuie să o serveşti. E şi naţionala României, m-a şi ajutat în carieră. Transferul la Anderlecht tot prin naţională a venit. Trebuie să o serveşti până în ultima clipă.
Şi am servit-o cât am putut, până în ultima clipă. Şi dacă va mai fi vreo situaţie în care voi mai fi convocat la naţională. Am şi entuziasm, pentru că am fost la meciul cu Ţara Galilor şi l-am văzut pe viu.
Faptul că a venit Hagi îmi dă şi mie starea că se poate. Parcă începi iar să crezi că te poţi califica. La EURO te poţi califica mai uşor decât la Mondial şi sunt alături de ei.
Sunt şi curios. Şi pe Coubiş îl întrebam, 'Bă, cum e la antrenamente? Ce lucrează Hagi?'. Şi la domnul Lucescu îmi doream foarte mult să văd ideea de fotbal, pentru că au fost antrenorii cei mai mari din istoria României. Şi sunt primii de la care trebuie să învăţăm, dacă vrem să fim şi noi antrenori”, a declarat Chipciu, pentru Prima Sport.
Alex Chipciu a debutat în naţionala României în 2011, la 22 de ani, şi a strâns până acum 51 de meciuri şi şase goluri. A fost prezent cu tricolorii şi la EURO 2016.
- Citește și
- "Avea modificări importante". Nu doar Ceara! Medicul FCSB a dezvăluit numele unui alt jucător care picat vizita medicală, deşi bătuse palma cu "roş-albaştri" | EXCLUSIV
- "Acord". Turcii anunţă că Gaziantep FK şi FCSB ar fi bătut palma pentru Târnovanu: "Unul dintre cele mai importante transferuri"
- Mihai Pintilii i-a găsit postul potrivit lui Juri Cisotti: "Cel mai bun randament, goluri, pase de gol"
Afla mai multe despre: alex chipciu, u cluj, romania, echipa nationala, gica hagi


 (18).webp)




