Antrenorul celor de la Inter Milano, Cristian Chivu (45 de ani), a tras concluziile după eşecul la limită cu Real Madrid.
Chivu, mesaj superb după duelul cu Mourinho. Ce a spus despre ”The Special One” după Real Madrid - Inter
Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a pierdut pe terenul echipei Real Madrid, pregătită de Jose Mourinho, scor 1-2, în prima etapă din faza principală a noului sezon din Liga Campionilor.
Mbappe, în minutul 14, şi Valverde, în minutul 23, au profitat de erorile comise de Inter şi au dus-o pe Real Madrid în avantaj. Formaţia italiană a redus din diferenţă în minutul 77, prin Carlos Augusto.
La finalul meciului, chiar dacă echipa sa a plecat fără punct de pe ”Bernabeu”, antrenorul român s-a arătat mulţumit de atitudinea jucătorilor săi şi a apreciat reacţia acestora după momentele dificile din timpul partidei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Partida de la Madrid a avut şi o încărcătură specială pentru tehnicianul român, care s-a întâlnit din nou cu Jose Mourinho, antrenorul alături de care a trăit una dintre cele mai importante perioade din cariera sa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Chivu nu şi-a ascuns emoţiile atunci când a vorbit despre portughez şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului său antrenor.
”Nu sunt deloc supărat. dimpotrivă, sunt mulţumit de personalitatea echipei mele. Au depăşit momente dificile, iar după anumite greşeli, mă interesează reacţia lor.
Pe Bernabéu am încercat să dominăm, ceea ce mă face optimist în privinţa viitorului. Greşelile fac parte din joc. Ştiam că trebuie să cedăm ceva, dar am rămas în joc până la final.
Martinez a reacţionat ca un portar de elită după acea greşeală. A rămas concentrat şi a avut intervenţii importante. Iar ceea ce contează este reacţia: să ridici capul şi să-ţi recapeţi încrederea. Asta este ceea ce contează pentru mine”, a mai spus Chivu.
Îl iubesc nespus (n.r. pe Mourinho) pentru ceea ce a însemnat pentru mine într-o perioadă dificilă, pentru ceea ce am trăit împreună şi pentru omul minunat care este. Îl iubesc atât de mult. M-am bucurat să-l revăd şi îi doresc tot binele din lume”, a declarat Chivu, citat de Gazzetta dello Sport.
Afla mai multe despre: cristian chivu, inter milano, ucl






