Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cine este adevăratul patron, în acte, al lui Sepsi. Este printre cei mai bogaţi maghiari şi prieten cu Viktor Orban

Cine este adevăratul patron, în acte, al lui Sepsi. Este printre cei mai bogaţi maghiari şi prieten cu Viktor Orbangalerie foto
Comentarii

Radio Europa Liberă, ediţia de Ungaria, a dezvăluit cine este adevăratul patron al lui Sepsi Sfântu Gheorghe.

Oficial, Laszlo Dioszegi este considerat patronul lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Însă omul de afaceri este acţionar minoritar la Sepsi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

În acte, acţionar majoritar al clubului din Sfântu Gheorghe este o companie deţinută de unul dintre prietenii lui Viktor Orban, premierul Ungariei.

Cine este adevăratul patron al lui Sepsi. Dioszegi este acţionar minoritar

Radio Europa Liberă, filiala din Ungaria, a publicat un amplu material despre cum Viktor Orban a pompat sume uriaşe în comunităţile de maghiari din alte ţări, pentru a atinge autonomia ”soft power”.

”Potrivit Cambridge Online Dictionary, autonomia soft power se referă la utilizarea influenţei culturale şi economice a unei ţări pentru a determina alte ţări să acţioneze în favoarea acesteia, fără să fie nevoie de vreo acţiune militară”, scriu cei de la szabadeuropa.hu.

Materialul se concentrează mai ales pe investiţiile pe care guvernul Ungariei le-a făcut în România, ţara care a beneficiat de cei mai mulţi bani din acest plan.

Atenţia este concentrată în special pe sumele băgate de guvernul maghiar în sportul din România şi lupa este pus şi pe Sepsi Sfântu Gheorghe, cea mai de succes echipă finanţată de autorităţile de la Budapesta.

Potrivit szabadeuropa.hu, Sepsi Sfântu Gheorghe este deţinută în acte de doi acţionari: Sepsi OSK SA - din Sfântu Gheorghe, care are 49% şi compania Hodut Rom SRL - cu 51% din acţiuni.

Hodut Rom SRL este filiala din România a firmei Hodut Kft, cea mai veche compania de construcţie de drumuri şi poduri din Ungaria. Potrivit site-ului oficial, Hodut Kft a fost înfiinţată în 1994, ca urmaşă a fostei Companii Naţionale de Întreţinere de Drumuri din Ungaria.

Hodut Kft este deţinută de Karoly Varga - unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria. Conforma szabadeuropa.hu, Karoly Varga este prieten din copilărie cu Viktor Orban, premierul Ungariei.

Presa internaţională a semnalat de mai multe ori că Hodut Kft câştigă deseori licitaţiile pentru refacerea sau construcţia de drumuri şi poduri din Ungaria, mai ales cele din estul şi sud-estul ţării.

Cine plăteşte salariile jucătorilor de la Sepsi Sfântu Gheorghe

În afară de cheltuielile anuale, Sepsi s-a bucurat de investiţii impresionante în infrastructură. Banii au venit de la guvernul Ungariei. Numai ridicarea unui nou stadion a costat 25 de milioane de euro.

La această sumă se adaugă încă 7 milioane de euro, bani investiţi în construirea unei noi baze de pregătire care să fie folosită atât de echipa de seniori, cât şi de cele de juniori.

Laszlo Dioszegi a recunoscut de fiecare dată că Sepsi este susţinută de guvernul Ungariei, dar de fiecare dată a subliniat că autorităţile de la Budapesta investesc doar în infrastructură şi în centrele de copii şi juniori.

Dioszegi a spus de fiecare dată că salariile jucătorilor sunt plătit din bugetul clubului. Însă cea mai mare parte a bugetului echipei de seniori este asigurată de sponsorizări venite din partea companiilor din Ungaria.

Cei de la szabadeuropa.hu scriu că aceste companii sunt cele achită salariile jucătorilor de la echipa de seniori: ”Sepsi şi alte cluburi din Ţinutul Secuiesc plătesc salariile jucătorilor din contracte încheiate cu firme maghiare”, notează Radio Europa Liberă Ungaria.

De remarcat că multe dintre marile companii din Ungaria sunt conduse de personaje aflate în cercul de apropiaţi ai lui Viktor Orban.

Aceste sponsorizări venite din partea companiilor maghiare sau cu activităţi în Ungaria se ridică anual la nu mai puţin de 4,5 milioane de euro. Prin comparaţie, FCSB, cea mai populară echipă din România, încasează din sponsorizări în jur de 2,5 milioane de euro.

”Nu avem secrete. Două treimi din buget provin din surse maghiare, de la guvernul maghiar. În buget avem o secţiune pentru copii şi tineret. După cum ştiţi, normele europene interzic finanţarea de către stat a echipelor profesioniste”, Laszlo Dioszegi, preşedinte al Consiliului de Administraţie al lui Sepsi.


 

Afla mai multe despre: sepsi 

viewscnt
Articole similare