Potrivit publicaţiei turce Fotomaç, atacantul francez Karim Benzema ar putea deveni o ţintă importantă pentru Fenerbahce Istanbul în următoarea fereastră de transferuri.
Fenerbahce încearcă să-l aducă pe Benzema
Aflată pe locul patru în campionat şi pe poziţia 20 în Liga Europa, după două partide disputate, Fenerbahce traversează o perioadă dificilă, în special în compartimentul ofensiv. Din acest motiv, conducerea clubului explorează mai multe opţiuni pentru întărirea liniei de atac.
Printre numele analizate se numără şi Karim Benzema, legitimat în prezent la Al-Ittihad, cu care mai are contract până în iunie 2026. Atacantul francez, în vârstă de 37 de ani, se află în ultimul an contractual (fără o prelungire semnată până acum), iar reprezentanţii săi ar urma să fie contactaţi pentru a evalua disponibilitatea unei eventuale mutări.
În cadrul unei discuţii cu preşedintele clubului, Sadettin Saran, antrenorul Domenico Tedesco ar fi subliniat necesitatea aducerii unui „vârf decisiv, un marcator veritabil”, ceea ce a dus la accelerarea căutărilor. Dacă Benzema va da un răspuns pozitiv, Fenerbahce va demara negocierile pentru transfer. În caz contrar, clubul se va orienta către alţi candidaţi luaţi deja în calcul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Se pare că oficialii clubului sunt dispuşi să facă sacrificii importante pentru a-l aduce pe Benzema, inclusiv să renunţe la Jhon Durán. Atacantul columbian, împrumutat în vară de la Al-Nassr, nu a convins din cauza prestaţiilor modeste şi a problemelor medicale frecvente.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Totuşi, un obstacol major în calea transferului ar putea fi salariul ridicat al francezului, care încasează aproximativ 50 de milioane de euro anual în Arabia Saudită. Deşi Benzema a cucerit campionatul şi cupa alături de Al-Ittihad în sezonul trecut, viitorul său rămâne incert, iar până acum nu a oferit declaraţii oficiale privind o posibilă plecare.
- Citește și
- Lovitură pentru Dinamo! Accidentare horror pentru Musi la naţionala U21. Jucătorul şi-a pus mâinile în cap şi a ieşit pe targă | FOTO
- VIDEO | Cătălin Cîrjan a dezvăluit ce i-a spus Mircea Lucescu după debutul la naţională: "Îi place de mine, a fost extraordinar"
- "Mă refac în ritmul meu". Dawa se pregăteşte să revină, dar FCSB a pierdut încă un fotbalist. Cât ar putea lipsi | VIDEO
- Brazilia a condus cu 2-0, dar până la final adversarii au obţinut o victorie istorică! Repriză secundă de coşmar pentru Carlo Ancelotti
- Naţionala de juniori care a primit 15 goluri în două meciuri. Tricolorii au pierdut de două ori în Germania
- ”Pregătiţi-vă să mă vedeţi pe teren”. Jucătorul de care FCSB are nevoie ca de aer şi-a anunţat revenirea: ”Mai puternic”
- Olăroiu cere dreptate înaintea meciului decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială: "E tot ce ne dorim"
- LIVE TEXT | România U21 - Cipru U21, ACUM, pe orangesport.ro. "Tricolorii" lui Curelea conduc la pauză
- OFICIAL | U Cluj şi-a luat un atacant. I-a convins pe ardeleni, după ce a marcat un hat-trick în cel mai recent amical
- OFICIAL | Selecţionerul unei naţionale cu pretenţii a fost demis după umilinţele din preliminarii. Valoarea lotului, 469 de milioane de euro
Afla mai multe despre: karim benzema, karim benzema fenerbahce, fenerbahce