You are here:

Lovitură pentru Dinamo! Accidentare horror pentru Musi la naţionala U21. Jucătorul şi-a pus mâinile în cap şi a ieşit pe targă | FOTO

Lovitură pentru Dinamo! Accidentare horror pentru Musi la naţionala U21. Jucătorul şi-a pus mâinile în cap şi a ieşit pe targă | FOTOgalerie foto

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a încasat o lovitură uriaşă! Alex Musi (21 de ani) s-a accidentat la naţionala U21 a României şi sunt şanse mari să rateze cel puţin derby-ul cu Rapid.

Reprezentativa de tineret a României a jucat astăzi împotriva selecţionatei similare a Ciprului, în cadrul unui meci al Grupei A din preliminariile pentru EURO U21 2027.

Tricolorii antrenaţi de Costin Curelea au deschis scorul la Cluj-Napoca încă din minutul 4, prin Atanas Trică, iar la câteva minute distanţă Burnete a trimis peste poartă, din centrarea lui Alex Musi.

Musi, accidentat grav de un jucător cipriot, care a primit doar ”galben”

Dar minutul 29 a fost cu mare ghinion pentru jucătorul lui Dinamo. Acesta a fost victima unui fault extrem de violent făcut de un fundaş cipriot, care a primit doar cartonaşul galben.

În schimb, Alex Musi a resimţit din plin intrarea foarte dură a adversarului şi nici măcar nu a mai putut să stea în picioare. Atacantul lateral a mai făcut câţiva paşi şi a picat pe gazon. 

Mijlocaşul român nu a mai putut continua meciului şi a făcut imediat semne că are nevoie de schimbare. În locul său a intrat Lorenzo Biliboc, jucătorul de 18 ani al lui CFR Cluj.

Pentru jucătorul dinamovist, veştile rele au continuat. A fost nevoit să iasă de pe teren cu targa, iar apoi s-a dus direct la vestiare, nu pe banca de rezerve, semnal că problema medicală suferită este una cât se poate de gravă.

Accidentarea lui Musi este o lovitură cum nu se poate mai dură pentru Dinamo, chiar înainte de marele derby cu Rapid, din campionat. Rămâne de văzut care va fi verdictul medicilor în această situaţie.

Nici următoarele două meciuri nu sunt foarte accesibile pentru Dinamo: deplasare la FC Argeş şi acasă cu CFR Cluj.

În momentul de faţă, pentru regula U21, Dinamo îi mai are la dispoziţie pe: Antonio Borduşanu, Cristian Mihai, Adrian Caragea, Adrian Mazilu, Alexandru Tabuncic sau Denis Oncescu.

În acest sezon, Musi, ajuns de la rivala FCSB, se acomodase imediat la Dinamo, unde a fost printre cei mai buni jucători, cu trei goluri marcate şi două pase decisive livrate, în 12 meciuri jucate în campionat.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: romania u21alex musidinamo 

viewscnt
Articole similare