Gică Popescu, fost internaţional al României şi actualul preşedinte al celor de la Farul Constanţa ar urma să dea o adevărată lovitură financiară.
Fostul internaţional este implicat într-un proiect imobiliar, la Craiova. Popescu este pregătit să transforme terenul pe care se afla Şcoala de Fotbal "Gică Popescu" într-un complex rezidenţial. Întreaga investiţie se ridică la 70,7 milioane de euro. Astfel, pe terenul de aproximativ 20.000 de metri pătraţi ar urma să fie construite locuinţe şi spaţii comerciale.
Activ în piaţa imobiliarelor încă din anul 1995, Gică Popescu a recunoscut că preferă să-şi ţină această latură a investiţiilor sale departe de ochiul publicului.
Gică Popescu: "Eu fac asta de 30 de ani"
"Eu fac asta de 30 de ani. Noi am început cu imobiliare, în 1995 jucam la Barcelona, da, numai că le-am ţinut departe de public. Aşa mi s-a părut normal. Investiţiile sunt investiţiile mele private, nu trebuie să ştie nimeni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu sunt un produs al sportului şi întotdeauna în faţa voastră am venit cu lucruri legate de sport, partea aceasta personală, de imobiliare, sunt lucruri de familie, lucruri personale care trebuie să rămână personale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aduceţi-vă aminte cât erau terenurile în Pipera în perioada anilor `90. Luam metrul pătrat de teren cu un dolar, acum e 600. Deci puterea de cumpărare în perioada când jucam fotbal era foarte, foarte mare. Înainte puteai plăti pe un apartament 25.000 de de euro, acuma plăteşti 250.000, deci de 10 ori mai mult şi salariile tot la fel", a declarat Gică Popescu.
- Citește și
- "Nu mi-e dor de handbal!". Cristina Neagu a spus ce are pe suflet. A dat verdictul după ce România a fost pe 9 la Campionatul Mondial: "O ediţie cu nivel slab"
- VIDEO | Deian Sorescu, marcator într-un "thriller" cu şapte goluri, în Cupa Turciei. Cât s-a terminat Rizespor - Gaziantep
- Ofertă din televiziune pentru Cristina Neagu! A fost invitată să participe la o emisiune TV populară în România: "25 de ani am fost la program"
- Echipa care l-a ”băgat în sperieţi” pe Valeriu Iftime după ultima etapă: ”Dacă intră în play-off, ne mănâncă pe toţi!”
- Scouteri din Olanda la FCSB - Rapid! Vor să ademenească un jucător important cu aproape 500.000 de euro pe an
- Fotbalistul din Superliga cu un ritual nemaivăzut şi-a explicat gestul! "De la fosta echipă am primit". Ce spune jucătorul de naţională despre campionat | VIDEO
- Andrei Nicolescu a spus care este jucătorul de la Dinamo care nu suportă să piardă niciodată: ”Sarea şi piperul. Are mereu vorbele la el”
- Cât pot lipsi fotbaliştii din Superliga plecaţi la Cupa Africii! Care sunt cele mai "lovite" echipe, după datele experţilor
- Moment inedit! Mihai Lixandru le-a dat câte un emoticon colegilor de la FCSB: "Minge, foc, locul 1 şi rege? Tănase" | VIDEO
Afla mai multe despre: gica popescu








