Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Concluzia sinceră a lui Dan Petrescu după ce Chivu a devenit favorit pentru postul de antrenor la Inter Milano: ”N-are experienţa necesară!”

Concluzia sinceră a lui Dan Petrescu după ce Chivu a devenit favorit pentru postul de antrenor la Inter Milano: ”N-are experienţa necesară!”
Comentarii

Cristi Chivu (42 de ani), antrenorul de la Primavera, ar putea să îl înlocuiască pe Simone Inzaghi (46 de ani), dacă Inter Milano decide să se despartă de tehnicianul italian.

Dan Petrescu, după ce Chivu a devenit favorit pentru postul de antrenor la Inter Milano: ”N-are experienţa necesară!”

Inter Milano se află într-o criză fără precedent în ultimii ani. Eşecul suferit cu Fiorentina (0-1), chiar pe teren propriu, a fost al treilea la rând, iar lucrurile par să fi scăpat de sub control la vicecampioană.

Mai mult, aceasta a înregistrat nu mai puţin de patru înfrângeri în ultimele cinci etape de campionat, iar situaţia este în aer.

În această situaţie, conducerea lui Inter Milano ar lua în calcul despărţirea de Simone Inzaghi, informează italienii de la Gazzetta dello Sport. Locul antrenorului în vârstă de 46 de ani ar putea fi luat de Cristi Chivu, tehnicianul român de la Inter Primavera.

Întrebat despre această super mutare, Dan Petrescu a fost sincer: ”N-are experienţa necesară!”.

”(n.r. Îl vedeţi pe Cristi Chivu antrenor la Inter?) Da! De ce nu? Dar nu direct. Ok...el a antrenat echipa de juniori. Părerea mea e că ar trebui să antreneze, dar dacă are şansa asta ar trebui să profite de ea! Dar, în opinia mea, n-are experienţa necesară”, a declarat Dan Petrescu. 

Cristi Chivu antrenează echipa Primavera a lui Inter Milano din vara anului 2021 şi a cucerit titlul la această categorie de vârstă în 2022.

Fost jucător emblematic în culorile clubului de pe Giusseppe Meazza (2007-2014), Chivu a fost de trei ori campion al Italiei şi câştigător de Cupă a Italiei, dar şi om de bază în triumful din Champions League, din 2010, sub cârma lui Jose Mourinho.

Afla mai multe despre: cristi chivudan petrescuinter 

viewscnt
Articole similare