Adrian Mihalcea a vorbit în termeni duri despre deciziile luate de conducerea lui Dinamo în ultima vreme.
Demiterea lui Mircea Rednic i-a lăsat pe mulţi dinamovişti fără cuvinte, decizia fiind anunţată brusc şi neaşteptat.
În urma rupturii dintre tehnician şi administratorul special al clubului, părea că Iuliu Mureşan va fi cel ce va pleca din Ştefan cel Mare, însă până la urmă Rednic a fost cel ”împins”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai mulţi fani au fost revoltaţi de decizie, în ciuda faptului că echipa nu mergea bine deşi făcuse o multitudine de transferuri, majoritatea la cererea ”Puriului”.
Adrian Mihalcea, fost atacant al lui Dinamo, a fost foarte surprins de demiterea lui Rednic, antrenor sub conducerea căruia a jucat la Vaslui, în 2006.
Antrenorul Unirii Slobozia a afirmat că Dinamo este un club condus necorespunzător, dar a amintit că aceasta este situaţia în Ştefan cel Mare de ani buni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fostul atacant a avut cuvinte grele pentru Mureşan, chiar dacă nu l-a criticat direct pe administratorul special al ”câinilor”, ci conducerea în general.
Conducerea lui Dinamo, atacată de un fost jucător din Ştefan cel Mare
”Nu mă aşteptam, mai ales că după meciul cu Farul am văzut declaraţiile şi se puseseră pe făcut strategii împreună, mă gândesc, antrenorul cu conducerea.
Iar la câteva ore să auzi că s-a schimbat antrenorul, mi se pare un scenariu de film slab, de asta şi rezultatele până la urmă. Luptele acestea interne pentru putere nu aduc nimic benefic în plan sportiv.
E păcat, în momentul de faţă am aşa un sentiment de amărăciune şi mi-ar plăcea aşa să cred că se poate realiza obiectvul impus anul acesta, dar e greu în momentul de faţă.
Această situaţie planează de trei ani de zile, nimic bun în organizarea şi desfăşurarea administrativă. Pe plan sportiv nu mai zic, deci nu ar trebui să surprindă foarte mult această situaţie, ţinând cont că oricine a fost patron în ultimii trei ani, situaţia sportivă a fost aceeaşi.
Şi tot management făcut pe genunchi, fără nicio logică, jucători cu o valoare relativă, aduşi pentru a reuşi numeric să alcătuieşti un lot.
Situaţia în momentul de faţă nu e mult schimbată faţă de acum trei ani”, a declarat Adrian Mihalcea, pentru Telekom Sport.
- Citește și
- NBA nu va întrerupe sezonul din cauza Covid. Precizarea şefului ligii: ”Acest virus nu va dispărea şi trebuie să învăţăm să trăim cu el”
- FOTO | Bijuterie de stadion pentru Milan şi Inter! ”Catedrala” va lua locul San Siro-ului. Când va fi gata construcţia
- Este acesta motivul pentru care nu a venit Dan Petrescu la naţională? ”E greu în momentul acela să pleci de la echipă” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: adrian mihalcea