You are here:

Constantin Budescu şi-a continuat prestaţia şi la interviu: "Nu am mai dat gol cu capul din copilărie"

Constantin Budescu şi-a continuat prestaţia şi la interviu: "Nu am mai dat gol cu capul din copilărie"

Superliga

Comentarii

Constantin Budescu a comentat prestaţia sa din meciul Voluntari - Sepsi, scor 3-1.

În etapa a 27-a a Ligii 1, mijlocaşul român a fost eroul echipei sale. Acesta a dat o ”dublă” chiar de ziua lui, 19 februarie. Împlineşte 33 de ani.

Budescu a marcat primul gol, în minutul 24, cu capul, din centrarea lui Vadim Raţă, reuşită despre care chiar a glumit.

Sărbătoritul zilei a mai introdus încă o dată mingea în plasa porţii adverse, în minutul 80, din penalty.

La interviul de după meci, Constantin Budescu s-a bucurat pentru cele două goluri, primele ale sale în tricoul echipei din Voluntari.

De asemenea, fotbalistul de 33 de ani a vorbit şi despre play-off-ul Ligii 1, acolo unde ilfovenii sunt ca şi calificaţi.

Constantin Budescu, după ce a adus victoria pentru Voluntari: "Nu am mai dat gol cu capul din copilărie"

"Unul dintre cele mai frumoase cadouri, ne bucurăm pentru această victorie. Avem nevoie de aceste puncte că am pierdut în meciurile trecute şi trebuia să recuperăm.

Mă bucur că am reuşit să duc atâtea minute, sunt aproape de sută la sută şi sper că totul să fie ok şi în continuare.

Matematic nu suntem încă în play-off, dar am luat o opţiune serioasă în această seară.

Primul obiectiv e să intrăm în play-off, după care vom vedea. Cu siguranţă n-o să ne dăm la o parte şi o să ne bucurăm de fotbal în play-off, să facem puncte şi să sperăm la un loc cât mai sus, un loc de Europa pentru că avem o echipă bună, cu experienţă şi putem face faţă în Europa.

Îmi fac datoria la echipă, cum fac toţi jucătorii, dar convocările le face dânsul (n.r. Liviu Ciobotariu). El face alegerile pe care şi le doreşte. Vom vedea la momentul acela dacă vom fi convocaţi sau nu.

(n.r. despre golul cu capul) Am mai dat unul pe la Mediaş. I-am mulţumit lui Vadim (n.r. Raţă), chiar i-am spus că nu am mai dat gol cu capul din copilărie", a declarat Constantin Budescu, la finalul meciului cu Sepsi.

Afla mai multe despre: budescuplayoffvoluntari 

viewscnt
Articole similare