You are here:

Continuă ”războiul” suporterilor de la Rapid şi Farul. ”Nu le mai dăm trei bilete. Le dăm 12, ca să intre toţi”

Continuă ”războiul” suporterilor de la Rapid şi Farul. ”Nu le mai dăm trei bilete. Le dăm 12, ca să intre toţi”

Fotbal

Comentarii

Suporterii Rapidului nu uită prea curând cele întâmplate la Ovidiu, la meciul cu Farul, şi promit o răzbunare pe măsură.

Rapidiştii promit răzbunare

Suporterii giuleşteni au fost protagoniştii unui moment controversat. Aşa cum spune regulamentul, conducerea Farului le-a oferit adversarilor un număr de bilete egal cu 5% din capacitatea stadionului, adică 220.

În schimb, rapidiştii au venit la meci într-un număr de trei ori mai mare. În semn de solidaritate faţă de cei 400 de suporteri ai Rapidului care nu ar fi putut să intre pe stadion, niciunul dintre suporteri nu a mai intrat în peluză.

Suporterii Rapidului au continuat să scandeze şi să cânte undeva în afara stadionului, cât să fie auziţi de favoriţii lor.

Cum cele două formaţii s-au calificat în play-off, vor mai exista alte două jocuri directe între cele două formaţii, iar suporterii giuleşteni vor să le ofere ”marinarilor” acelaşi comportament.

Regulamentul de Organizare a Activităţilor Fotbalistice (ROAF) al FRF spune aşa: 

Pentru o organizare corespunzătoare a jocurilor, cluburile sunt obligate:

i.) la solicitarea clubului vizitator, să aloce pentru suporterii acestuia un număr de bilete reprezentând minim 5%din capacitatea totală a stadionului;”

Cu toate acestea, rapidiştii vor încerca să ”dribleze regulamentele” şi să nu asigure constănţenilor cele cinci procente rezervate oaspeţilor - aproximativ 700 de bilete.

Liderul galeriei lui Rapid, Liviu Ungurean, cunoscut drept ”Bocciu”, a declarat că va face tot posibilul pentru ca ”fariştii” să primească maxim trei bilete la meciul din etapa a doua din play-off. 

O să le dăm fix trei bilete la meciul cu ei din Giuleşti, din play-off, în etapa a doua. Îi anunţăm de pe acum, să aibă timp să amestece bine tombola aia, să vadă cine poate să viziteze stadionul nostru”, a declarat ”Bocciu".

”Le vom oferi 12 bilete, ca să intre toţi”

În plus, site-ul de ”casă” al suporterilor rapidişti, 1923.ro, continuă ”înţepăturilor” la adresa constănţenilor şi anunţă că vor, de fapt, 12 bilete pentru suporterii Farului, pentru a intra toţi pe stadion.

Desi Bocciu a anunţat că suporterii Farului vor avea la meciul din play-off de pe Giuleşti trei bilete, se pare că rapidiştii s-au răzgândit la insistenţele suporterilor Farului şi le vor oferi 12 bilete ca să intre toţi”, a fost mesajul acestora.

Când sunt programate cele două partide dintre Rapid şi Farul:

  • Rapid-Farul (1/2 aprilie)
  • Farul-Rapid (6/7 mai)

Afla mai multe despre: rapidfarul 

viewscnt
Articole similare