Fostul preşedinte FIFA Sepp Blatter, suspendat din orice activitate legată de fotbal, a declarat pentru Reuters că se gândeşte să dea în judecată forul mondial pentru a-şi restabili reputaţia.
Blatter, care a condus FIFA timp de 17 ani, a fost suspendat pentru o perioadă de şase ani, din cauza unor încălcări ale codului de etică, în contextul unui scandal masiv de corupţie apărut în 2015.
Elveţianul în vârstă de 81 de ani a declarat că momentan nu există o acţiune în justiţie, dar analizează împreună cu avocaţii săi un potenţial proces, după dovezi şi informaţii pe care le-a primit cu privire la suspendarea sa de către Comisia de Etică a FIFA.
Potrivit Reuters, un eventual proces va avea loc în Elveţia, în instanţele civile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În decembrie 2016, Blatter a pierdut apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la suspendarea sa. TAS a ajuns la concluzia că Blatter a autorizat plăţi către Michel Platini în valoare de peste două milioane de euro şi astfel a încălcat codul de etică al FIFA.
În iunie 2015, Sepp Blatter a demisionat din funcţia de preşedinte al FIFA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: blatter, fifa, decizie, suspendare