Antrenorul de la Rapid Bucureşti, Costel Gâlcă, a transmis că prelungirea contractuală nu va avea loc şi că meciul cu Universitatea Craiova va fi ultimul pentru el în Giuleşti. Principalul a fost cumpătat atunci când a vorbit despre deciziile pe care conducerea a refuzat să le ia la sugestia sa.
Rapid îşi caută antrenor. Costel Gâlcă nu continuă şi din sezonul următor
Giuleştenii au ratat încă o calificare într-o competiţie UEFA, după ce Rapid a remizat cu FC Argeş, scor 2-2, în etapa a noua a play-off-ului Superligii. Matematic, Dinamo nu mai poate fi ajunsă, deşi golurile lui Paşcanu şi Paraschiv au dat speranţe.
La finalul meciului, Costel Gâlcă a transmis că înţelgerea sa nu va fi prelungită, după ce şi ultimul obiectiv al sezonului a fost ratat la Rapid. Antrenorul consideră că şefii din Giuleşti au făcut greşeli, atunci când nu au luat deciziile cerute de el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Am avut o primă repriză foarte bună. Am marcat şi n-au ajuns la poarta noastră. În a doua repriză au făcut schimbări, au venit cu intensitate şi au verticalizat, au centrat din lateral. Am stat bine, dar a fost superioritate în careul nostru. La al doilea gol au avut şansă. N-a fost penalty, dar ei analizează, ei ştiu. Am avut ocazii să facem 3-2 singuri cu portarul, iar fotbalul te pedepseşte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Trebuia să marcăm, să avem disciplină şi în afara terenului. Sunt mai mult chestii, dar ai nevoie de mai mult, mai multă muncă şi să fim profesionişti. Jucătorii şi-au dorit şi cu Cluj, dar atât am putut să dăm acum, că avem şi accidentări.
Mi-au spus că n-am ştiut să gestionez situaţiile. Se gestionează când te comporţi ca un profesionist, iar pe parcurs să fie reparate, de la accidentări şi lucrurile care nu s-au făcut. Mă aşteptam ca fiecare să facă mai mult, să luăm decizii. Ştiam slăbiciunile şi n-am luat decizii.
N-am avut putere de decizie, aşa că... Opinia mea nu prea a contat şi s-a văzut în timp. Eu am transmis părerea mea, dar dacă nu mi-au luat-o în considerare... Am vrut să schimb lucruri şi nu s-a putut. Ştiu că dacă vrei să te baţi la campionat trebuie să fii exigent cu jucătorii. Dacă le deschizi o poartă, ei pe acolo fug toţi. Nu e vorba despre răsfăţ, jucătorii sunt mai puţin vinovaţi.
Cu siguranţă va fi ultimul meu meci cu Craiova. Termin contractul şi plec”, a declarat antrenorul de la Rapid Bucureşti, Costel Gâlcă.
Clasament competiţie oferit de Superscore
- Citește și
- Controverse uriaşe la Mioveni! FC Argeş a ratat incredibil victoria cu Rapid, însă poate acuza arbitrajul. Cosmescu: ”La volei e fault. Este o exagerare groaznică” Ce a spus Herea
- Andrei Nicolescu le bate obrazul fanilor dinamovişti, după ce a fost înjurat din cauza siglei: ”M-a surprins. Trebuiau să ţină cont că e ziua mea”
- Anunţ oficial: “FC Romania îşi încetează activitatea după 20 de ani!”. Ce s-a întâmplat cu echipa care a jucat în FA Cup
- Pierdere grea pentru naţionala Olandei! Starul lui Bayern Munchen s-a operat şi va rata Campionatul Mondial din vară
- Ovidiu Herea a pus diagnosticul Rapidului: „De la Rrahmani n-au mai avut un asemenea jucător”
- David Beckham a devenit primul sportiv miliardar din Marea Britanie. Ce avere are şi cine completează clasamentul celor mai bogaţi sportivi.
- “Prunea, Kiriţă, domnii Lupescu şi Dinu s-au poziţionat împotriva mea”. Andrei Nicolescu a dat replica, după ce scandalul a izbucnit la Dinamo
- Daniel Pancu i-a răspuns lui Neluţu Varga, după ce a fost jignit de patron: ”Nu sunt un sclav pe moşie. Acum mă distrez” Ce a spus despre viitorul său la CFR
- Tehnicianul din Superliga şi-a decis viitorul, după zvonurile referitoare la plecare: a dezvăluit discuţia pe care a avut-o cu patronul
- VIDEO | Marco Dulca şi-a explicat reacţia fabuloasă la adresa arbitrului Szabolcz Kovacs: "Am apucat să spun asta şi l-am luat în braţe"
- Lukaku a prins doar o oră pe teren în acest sezon, dar a ajuns în lotul Belgiei pentru Cupa Mondială 2026! Lista anunţată de selecţioner
- FC Argeş face apel pentru sprijinirea Dianei Maria Chiţu, diagnosticată cu leucemie. Cum poate fi ajutată sportiva, care va da lovitura de start la meciul cu Rapid
Afla mai multe despre: costel galca, fc arges rapid, costel galca rapid








