Craiova îşi plânge un erou. Cele trei capitole ”maxime” din cariera legendară a lui Nae Ungureanu | SPECIAL

În dimineaţa zilei de 28 august 2026, fotbalul românesc şi-a mai pierdut o valoare. Nicolae ”Nae” Ungureanu, fundaşul stânga de fier al ”Craiovei Maxima”, şi-a dat ultima suflare la vârsta de 69 de ani. Cariera sa glorioasă a fost completată de capitolele remarcabile de la Steaua şi naţionala României.

În istoria fotbalului românesc, puţini jucători au definit spiritul de sacrificiu şi constanţa la cel mai înalt nivel aşa cum a făcut-o Nae Ungureanu. Valoarea sa imensă s-a materializat într-un palmares de invidiat: patru campionate şi şase Cupe ale României.

Într-o perioadă în care jucătorii de astăzi sunt departe de performanţele şi dăruirea generaţiilor din trecut, o astfel de incursiune în istorie ne prinde bine. Ea ne aminteşte de nivelul înalt pe care fotbalul nostru îl avea odinioară şi de valoarea reală a marilor noştri campioni.

Nae Ungureanu este unul dintre ei. Născut şi crescut chiar în Craiova, în luna octombrie a lui 1956, micul juvet a descoperit fotbalul în cel mai simplu mod cu putinţă. În copilărie, el a bătut mingea pe maidanele şi străzile oraşului natal.

Într-o epocă în care selecţia se făcea direct dintre blocuri, calităţile sale fizice naturale i-au deschis rapid drumul către fotbalul organizat. În anul 1973, clubul CSŞ Craiova l-a legitimat ca junior, iar ulterior el a trecut la seniorii echipei Electroputere Craiova, în Divizia B.

Momentul său de aur din Craiova Maxima

În meciul tur de la Craiova, toscanii conduceau periculos. În minutul 55, Nae a declanşat o remontada istorică. A prins un şut violent de la distanţă care a catapultat mingea în plasă. Ocazie cu care a restabilit egalitatea şi a deschis calea spre o victorie legendară cu 3-1.

Ulterior, defensiva de granit din care Ungureanu făcea parte a rezistat eroic în faţa unor mari forţe ale continentului. Francezii de la Girondins de Bordeaux, cu vedete de talie mondială precum Jean Tigana sau Alain Giresse, au fost eliminaţi în optimi după un meci retur electrizant prelungit în Bănie.

În sferturi, germanii de la Kaiserslautern s-au înclinat şi ei pe Stadionul Central, unde Nae a făcut un meci fără eroare şi i-a oferit libertate colegului său de pe flancul drept, Nae Negrilă, să urce şi să înscrie golul calificării.

Visul frumos s-a oprit dramatic în semifinale, după două remize extrem de strânse cu Benfica Lisabona (0-0 în deplasare şi 1-1 acasă). Oltenii au fost eliminaţi fără înfrângere, din cauza golului primit pe teren propriu, însă acea generaţie magică intrase deja definitiv în istorie.

Membru al generaţiei EURO 1984 cu România

Performanţele remarcabile de la echipa de club, alături de statutul său de cel mai bun fundaş stânga din campionatul intern, l-au transformat rapid pe Nae Ungureanu în piesa de rezistenţă a selecţionerului Mircea Lucescu pentru acea poziţie şi la naţionala României.

După o campanie de calificare de infarct, în care tricolorii au lăsat acasă deţinătoarea titlului mondial, Italia, reprezentativa noastră a obţinut biletul pentru Campionatul European din 1984, găzduit de Franţa.

Acolo, România a fost aruncată direct în ”grupa morţii”, o veritabilă elită a fotbalului mondial, alături de Spania, Germania de Vest şi Portugalia.

Nae Ungureanu a fost unul dintre puţinii fotbalişti români integralişti în toate cele trei meciuri de la turneul final, unde a adunat 270 de minute de un efort fizic şi psihic uriaş.

Cu o disciplină tactică exemplară şi un calm imperturbabil, el s-a duelat direct cu cele mai mari extreme ale Europei. În meciul de debut împotriva Spaniei (1-1), a fost de netrecut. Aceeaşi siguranţă defensivă a caracterizat, de altfel, întreaga linie de fund a tricolorilor.

Cea mai grea misiune a venit însă în duelul cu Germania de Vest (1-2), unde Nae a avut sarcina de a-l ţine din scurt pe legendarul atacant Karl-Heinz Rummenigge, dublu câştigător al Balonului de Aur.

Ungureanu s-a ridicat la înălţimea evenimentului şi a oferit o replică dârză prin tackling-uri precise şi un plasament defensiv impecabil.

Deşi România a pierdut în cele din urmă la limită în faţa Portugaliei (0-1), primind gol pe final de meci, EURO 1984 a reprezentat consacrarea definitivă a lui Nae Ungureanu pe plan internaţional.

El a demonstrat că poate performa la acelaşi nivel şi în tricoul echipei naţionale, aşa cum o făcea în echipamentul Craiovei în Divizia A sau în cupele europene. A arătat că se poate lupta fără complexe cu absolut orice mare vedetă a lumii.

Legendă şi la Steaua

Maturitatea sportivă deplină şi valoarea sa incontestabilă l-au propulsat pe Nae Ungureanu, în anul 1987, în curtea unei alte mari forţe a vremii din fotbalul românesc, rivala Steaua Bucureşti.

Trecerea în Capitală nu a fost doar o schimbare de tricou, ci ocazia de a-şi îmbogăţi vitrina personală cu noi trofee strălucitoare şi de a atinge noi culmi la nivel de club în fotbalul european.

La Steaua, el a adăugat palmaresului său impresionant încă două titluri de campion al României (1987-1988 şi 1988-1989) şi alte două Cupe ale României (în 1988 şi 1992). 

Integrat imediat într-o maşinărie defensivă fără cusur, condusă de Anghel Iordănescu, Nae a format o linie de netrecut alături de Dan Petrescu, Ştefan Iovan şi Adrian Bumbescu.

Echipa roş-albastră domina campionatul intern în acei ani, dar a continuat să fie o forţă respectată în Cupa Campionilor Europeni, chiar şi după triumful istoric obţinut în 1986.

Primele două sezoane la Steaua au însemnat pentru Nae Ungureanu un pas uriaş înainte. A depăşit faza sferturilor CCE, performanţă pe care la mult iubita sa Craiovă doar o atinsese ca potenţial în cea mai importantă competiţie de pe continent.

În 1988, ”Roşu” a fost o piesă de bază în echipa Stelei care a atins semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Visul s-a oprit atunci tot în faţa celor de la Benfica. Lusitanii au fost din nou acea ”criptonită” de neînvins, la fel ca în campania europeană de vis a juveţilor din Bănie.

După un 0-0 în Ghencea, ”militarii” au pierdut returul de la Lisabona cu 2-0 şi au ratat calificarea în finală. Totuşi, au revenit în sezonul următor şi au repetat experienţa, cu succes de această dată.

În '88-'89, a fost o altă campanie europeană memorabilă pentru stelişti. Au trecut în semifinale cu 5-1 la general de Galatasaray şi au ajuns în finala CCE disputată pe legendarul Camp Nou din Barcelona.

Steaua înfrunta colosul AC Milan, una dintre cele mai bune din întreaga istorie a fotbalului mondial. Nu se putea pune nimeni atunci cu italienii. Mai ales cei conduşi de genialul Arrigo Sacchi şi al său căpitan Franco Baresi. Ei erau stăpânii sportului-rege.

Nae Ungureanu, titularul flancului stâng din apărare, a primit probabil cea mai grea misiune din întreaga sa carieră. Să-l îmblânzească pe Ruud Gullit. Decarul milanez desena pe gazon traiectorii ideale spre busola din atac, Marco van Basten.

În acea seară catalană, olandezii zburători ai Milanului au transformat fotbalul în poezie pură şi au dictat un ritm imposibil de urmat. Italienii s-au oprit la un crunt 4-0, dar putea fi mult mai rău. 

Peste ani, Nae a admis cu fair-play superioritatea acelei echipe construite de Arrigo Sacchi. Chiar şi aşa, prezenţa în ultimul act al Cupei Campionilor Europeni reprezintă o realizare de excepţie, care îi consolidează locul între cei mai mari fotbalişti pe care i-a dat vreodată România.

Cu toate că fizic nu mai e, Nae Ungureanu rămâne un punct de reper greu de egalat în fotbalul românesc. A plecat într-o altă lume, unde se va reîntâlni cu marii săi prieteni şi colegi din echipa de aur a ”Craiovei Maxima”: Zoltan Crişan, Costică Ştefănescu, Nae Tilihoi şi Ilie Balaci

Afla mai multe despre: craiova, craiova maxima, nae ungureanu, special, cupa uefa, steaua, romania