Românul Cristian Chivu a participat duminică, alături de alte foste mari vedete din fotbalul internaţional, precum italianul Francesco Totti, portughezul Luis Figo sau brazilianul Roberto Carlos, la "Noaptea Regilor", o partidă de caritate care a avut loc la Roma, în scopul strângerii de fonduri pentru un spital de pediatrie.
Terenul central al arenei Foro Italico, pe care se dispută în mod obişnuit turneul Masters 1.000 ATP la tenis de la Roma, a fost transformat într-un teren de fotbal pentru un meci de şase contra şase, la care au mai luat parte spaniolii Michel Salgado şi Gaizka Mendieta, olandezul Clarence Seedorf sau italianul Andrea Pirlo.
Căpitanii celor două echipei au fost Totti şi Figo, jocul încheindu-se cu scorul de 17-11 în favoarea fostului star al lui FC Barcelona şi Real Madrid.
Fondurile strânse cu această ocazie vor merge către spitalul Bambino Gesu, în scopul deschiderii unui departament pentru tratarea cancerului infantil, precizează agenţia EFE.
Totti, ovaţionat de publicul prezent, i-a ales pe mulţi dintre foştii săi coechipieri de la Roma, Angelo Peruzzi, Morgan De Sanctis, Gianluca Zambrotta, brazilianul Aldair, românul Cristian Chivu, Marco Cassetti, francezul Vincent Candela, Simone Perrotta, Damiano Tommasi, Alberto Aquilani, chilianul David Pizarro, Andrea Pirlo, Antonio Cassano, Luca Toni şi Marco Borriello.
De cealaltă parte, Figo a mizat pe Salgado, Hierro, Seedorf, argentinianul Esteban Cambiasso, Roberto Carlos, portughezii Nuno Gomes, Vitor Baia şi Simao Sabrosa, brazilianul Julio Cesar, olandezul Patrick Kluivert, francezul Robert Pires, argentinianul Hernan Crespo, italianul Marco Materazzi şi sârbul Dejan Stankovic.
Meciul a fost împărţit în două reprize de câte 30 de minute, iar la pauză scorul a fost egal, 8-8, echipa lui Figo impunându-se în final cu 17-11, ultimul gol fiind marcat chiar de către fostul internaţional portughez.
"Rezultatul este mai puţin important într-o astfel de seară. Îi mulţumesc lui Totti pentru invitaţie. Am venit aici într-un scop caritabil foarte important şi le mulţumesc tuturor celor care au muncit pentru reuşita acestei seri", a decalat Figo la finalul jocului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: chivu