You are here:

Criza de la CFR Cluj iese la suprafaţă. Damjan Djokovic a atras imediat atenţia: ”Nu ştiu ce trebuie să ascundem şi ce nu”

Criza de la CFR Cluj iese la suprafaţă. Damjan Djokovic a atras imediat atenţia: ”Nu ştiu ce trebuie să ascundem şi ce nu”

CFR Cluj

Comentarii

Jucătorul celor de la CFR Cluj, Damjan Djokovic (36 de ani), a tras concluziile după eşecul suferit cu Oţelul Galaţi.

CFR cunoaşte şi criza sportivă: ”O săptămână tulbure”

CFR Cluj a pierdut cu Oţelul Galaţi, în deplasare, scor 1-2, în prima etapă din noul sezon al Superligii României.

La finalul meciului, Damjan Djokovic, care a jucat în premieră ca fundaş central, s-a arătat dezamăgit de situaţia complicată a clubului din punct de vedere financiar, dar şi a lotului.

”În primul rând, trebuie să le facem complimente celor de la Galaţi, au ştiu ce au vrut. Puteam să ţinem de egal. A fost o săptămână tulbure în afara terenului, aia e. Nu am început cu bine, dar campionatul e lung.

Cam aşa, toată lumea cred că a auzit ceva. Nu ştiu ce trebuie să ascundem şi ce nu. Dacă am ajuns eu să joc fundaş central. Să sperăm că se va schimba ceva. Un meci întreg, da, a fost prima dată, aia e. Suntem jucători de fotbal, suntem chemaţi şi facem ce spune antrenorul.

Sincer, personal, şi Camora cred, ne-am obişnuit aşa. De mult timp se vorbeşte aşa. Poate îi afectează pe cei care sunt mai tineri. Face parte din viaţă. În alte sezoane am tras bine şi cu ştiri negative, am câştigat campionatul. A fost un pas greşit, dar sper ca în următorul meci să fie mai bine.

E prima dată când am jucat fundaş central, trebuie să fi decisiv, să faci un fault tactic, Patrick mi-a făcut probleme. Eu încerc să fac de toate, să provoc, să câştig meciul, dar nu am reuşit. Putem să ne plângem sau să ne strângem, când eşti la CFR, toată lumea se aşteaptă să câştigi campionatul.

Dacă sunt probleme mai grave sau mai puţin grave, vom vedea. Am început de la 0 sezonul acesta, alt antrenor, jucători noi, staff nou. E un start de la 0 şi sperăm să facem maximul nostru.

(n.r. despre faptul că este anchetat pentru pariuri) Pot să spun că timpul va spune tot, am un avocat foarte bun care va transmite ce trebuie când va veni timpul”, a declarat Damjan Djokovic, după meci.

Afla mai multe despre: cfr clujdamjan djokovicsuperliga 

viewscnt
Articole similare