Denis Ciobotariu a vorbit joi, într-o conferinţă de presă despre situaţia financiară de la Dinamo, dar şi despre apropiatul meci din Liga 1 cu Sepsi.
”Nu mă întreba de bani, te rog frumos, întreabă pe cine trebuie” a reacţionat Denis Ciobotariu, atunci când a fost întrebat despre situaţia financiară a clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare. Fundaşul declarat ”tânărul cu cea mai spectaculoasă ascensiune din Liga 1” la Gala Fotbalului Românesc a făcut imediat trimitere la situaţia colegilor săi: ”Eu mi-am încasat banii, dar sunt mulţi alţii care nu i-au luat” a mai spus Ciobi.
Urmează meciul cu Sepsi: ”Ei sunt agresivi, noi trebuie să fim şi mai agresivi!”
Partida cu Sepsi, transmisă în direct de Telekom Sport l-a pus în gardă pe fundaşul ”câinilor”: ”Un duel foarte greu, i-am văzut, sunt o echipă agresivă şi trebuie să fim şi noi mult mai agresivi, mai ales că jucăm acasă şi mai ales că avem un obiectiv. Ne dorim să câştigăm mâine, în primul rând, pentru că asta e cel mai important şi sunt sigur că se vor rezolva şi problemele financiare. Atmosfera între colegi este foarte ok, suntem foarte uniţi şi ne dorim cu toţii să câştigăm meciul de mâine” a explicat Denis Ciobotariu, una dintre marile promisiuni ale fotbalului românesc la această oră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cotat la 500 de mii de euro, Ciobotariu (21 de ani) a evoluat în 16 meciuri în acest sezon şi a marcat două goluri pentru gruparea dinamovistă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: denis ciobotariu