CS United Galaţi a cucerit Supercupa României la futsal, după ce s-a impus cu 6-2 în faţa formaţiei FK Odorheiu Secuiesc, deţinătoarea Cupei României.
Confruntarea pentru trofeu a avut loc la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galaţi în avanpremiera celui de-al patrulea turneu al Ligii I la futsal, ediţia 2020-2021, care va debuta mâine.
Meciul pentru Supercupa României a fost precedat de o festivitate de premiere în cadrul căreia arbitrii Marian Ivănescu şi Romulus Pop au primit diplome şi plachete din partea Federaţiei Române de Fotbal pentru întreaga lor activitate. Arbitrii Supercupei se vor retrage din activitate după turneul Ligii I de la Galaţi.
CS United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc 6-2 (4-0)
Au marcat: D. Araujo (2), S. Tacot, A. Crăciun (2), R. Crişan / Kedei, Balint
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
CS United Galaţi: Andrei Dinicuţă – Sergiu Tacot, C-tin Burdujel, Andrei Crăciun, Daniel Araujo; Ionuţ Păduraru, Matei Boşneagă, Robert Crişan, Cosmin Petică, Marius Arhire, Octavian Cireş, Cristian Neacşu, Iulian Cojocaru.
Antrenor-jucător: Florin Ignat
FK Odorheiu Secuiesc: Peter Gălăţeanu – Szecsi Barna, Kedei Barna, Balint Andor, Balazsi Attila; Sebestyen Norbert, Kerestely Jozsef, Galfi Artur, Csog Csongor, Jakab Tamas, Miklos Arpad, Hegyi Attila, Csomor Mate.
Antrenor: Jakab Zoltan
Arbitri: Marian Ivănescu (Bucureşti) – Romulus Constantin Pop (Târgu Mureş); Ovidiu Dan Curta (Târgu Mureş). Observatori: Radu Petre şi Gabriel Gherman (ambii din Bucureşti).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal