FIFA ia în considerare organizarea Cupei Mondiale a Cluburilor la fiecare doi ani, în loc de la patru ani, cum este în prezent. Conform unui reportaj publicat duminică de The Guardian, această schimbare ar putea intra în vigoare începând cu 2029, deşi turneul este programat în mod tradiţional o dată la patru ani.
FIFA ia în considerare ideea de a organiza Cupa Mondială a Cluburilor la doi ani
La sfârşitul lunii iulie, ESPN a relatat că mai multe cluburi europene şi sud-americane importante, printre care Real Madrid, au susţinut ideea unei competiţii bienale, cu scopul clar de a creşte veniturile generate de acest eveniment, care este extrem de profitabil.
Propunerea ar fi primit sprijinul unor echipe care nu s-au calificat în această ediţie, precum Barcelona, Manchester United, Liverpool şi Napoli. Deşi FIFA a considerat recent această idee „nefezabilă”, poziţia organizaţiei s-ar putea fi schimbat în urma succesului ediţiei din 2025, câştigată de Chelsea.
Potrivit preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, Cupa Mondială a generat venituri de peste două miliarde de dolari (1,71 miliarde de euro). Chelsea, în calitate de campioană, a primit un premiu de 98 de milioane de euro, iar finalista PSG a încasat 92 de milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deoarece calendarul pentru 2029 este deja stabilit, orice modificare ar putea fi aplicată începând cu ediţia următoare, ceea ce face foarte probabil un turneu în 2031. În plus, se discută şi posibilitatea extinderii numărului de echipe participante de la 32, cât este în prezent, la 48, model susţinut de FIFA pentru viitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- "Toţi patru au făcut un meci excepţional". Fotbaliştii remarcaţi de MM după Rapid - FCSB 2-2: "Hazrollaj cred că se lasă, l-a desfiinţat"
- Scandal la Cluj! Sabău a dat cărţile pe faţă despre situaţia lui Thiam şi Macalou: "De vineri nu s-a mai prezentat la echipă”
- VIDEO | Imagini fără precedent! Echipa a câştigat cu 3-0, dar ultraşii i-au gonit pe jucători şi au aruncat zeci de torţe înspre fotbalişti
- Oţelul transferă de la Rapid! Laszlo Balint a confirmat discuţiile cu fotbalistul trecut pe linie moartă în Giuleşti: ”Clar suntem interesaţi”
- MM Stoica, reacţie tranşantă după egalul cu Rapid: "Un meci aproape perfect, stricat de un jucător"
- Gigi Becali a explicat sistemul prin care acordă primele la FCSB! "Eu hotărăsc câte meciuri ai jucat. Poţi să nu iei, că nu vreau eu"
- VIDEO | Fanii Rapid au pus tunuruile pe ”omul lui Şucu”, după derby-ul cu FCSB: ”Inadmibisil!” Gestul oficialului i-a enervat pe suporteri
- Ce se întâmplă cu banii din transferul lui Coman. Gigi Becali a clarificat situaţia: "E lege şi niciun judecător nu poate interpreta”
- Scaunul lui Ovidiu Burcă se clatină. Sepsi a pierdut cu Corvinul şi are trei meciuri consecutive fără victorie în Liga 2
- Sebastien Haller a plecat de la Borussia Dortmund şi a semnat cu un club din Eredivisie
- OUT de la CFR! Dan Petrescu nu a mai suportat şi l-a dat afară, după egalul cu Botoşani: ”Cu ăsta n-am ce juca, aduceţi-mi altul!”
- Gigi Becali nu a mai suportat şi i-a dat un ultimatum fotbalistului de la FCSB: "Am dat o grămadă de bani pe tine”
Afla mai multe despre: cupa mondiala a cluburilor, fifa