You are here:

”Dacă nici Şumudică nu poate să facă treabă la Rapid, atunci nu ştiu cine”. Viitorul sună bine pentru giuleşteni

”Dacă nici Şumudică nu poate să facă treabă la Rapid, atunci nu ştiu cine”. Viitorul sună bine pentru giuleşteni

Rapid

Comentarii

Situaţia lui Marius Şumudică (53 de ani) la Rapid a fost dezbătută între experţi, iar aceştia au tras o concluzie unilaterală.

Rapid a fost învinsă, în deplasare, de FC Botoşani, scor 0-2, în etapa a 12-a din Superliga României. În urma acestei înfrângeri, giuleştenii au încheiat runda pe poziţia a 12-a.

Susţinere necondiţionată pentru Şumudică: ”Dacă eu mă pricepeam, îmi depuneam CV-ul la domnul Şucu”

Iar starea la clubul de sub Podul Grant este încordată, inclusiv în ceea ce priveşte viitorul lui Marius Şumudică la conducerea băncii tehnice a vişiniilor.

El a venit în locul nord-irlandezului Neil Lennon, a avut o serie pozitivă de rezultate, dar echipa a intrat iar într-un con de umbră şi au apărut din nou mari semne de întrebare cu privire la situaţia în care se află clubul giuleştean.

Fostul preşedinte al Rapidului, devenit între timp analist sportiv, a fost chestionat despre cât timp va mai fi Şumudică antrenor la Rapid.

”Niciun patron şi niciun club nu are limită la maxim, dar cred că va reuşi să redreseze corabia”, a declarat Zotta, potrivit Prima Sport.

De asemenea, Bogdan Cosmescu a fost şi el de acord cu fostul oficial al giuleştenilor. El este convins că Marius Şumudică va reuşi, în cele din urmă, să facă treabă bună la Rapid.

”Dacă nici Şumudică nu poate să facă treabă la Rapid, atunci nu ştiu cine. Campionatul e extraordinar de strâns, echipele din faţă pierdt mutle puncte, nu trebuie decât să începi să joci. 

Dacă eu mă pricepeam, îmi depuneam CV-ul la domnul Şucu şi îi ziceam 'Uite, asta e soluţia'”, a completat experimentatul comentator sportiv.

Pentru Rapid urmează o serie infernală de meciuri în campionat, unde le va întâlni pe Farul (acasă), FCSB (deplasare), Hermannstadt (a), UTA Arad (a) şi CFR Cluj (d), pe lângă, evident, partidele din Cupa României.

Afla mai multe despre: rapidmarius sumudicasuperliga 

viewscnt
Articole similare