You are here:

Dan Nistor a dat verdictul despre fanii rapidişti: "Deşi m-au înjurat tot meciul". Veştile anunţate de mijlocaşul lui U Cluj

Dan Nistor a dat verdictul despre fanii rapidişti: "Deşi m-au înjurat tot meciul". Veştile anunţate de mijlocaşul lui U Cluj

U Cluj

Comentarii

Dan Nistor (37 de ani) a marcat în victoria obţinută de U Cluj cu Rapid, iar la final şi-a declarat aprecierea faţă de fanii gazdelor, deşi a fost sub presiune de-a lungul meciului.

Dan Nistor anunţă meciul crucial pentru calificarea lui U Cluj în play-off

Universitatea Cluj s-a impus sâmbătă seara, în deplasare, cu scorul de 2-0 în faţa echipei Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii. Succesul ardelenilor a fost adus de doi jucători introduşi pe parcursul reprizei secunde, Oucasse Mendy şi Dan Nistor.

Antrenorul Cristiano Bergodi a făcut mutări inspirate după pauză, iar Oucasse Mendy a deschis scorul în minutul 67. Tot el a obţinut ulterior lovitura de la 11 metri, după ce a fost faultat în careu de portarul Aioani, iar Dan Nistor a transformat penalty-ul în minutul 85.

“Mă bucur că am revenit, nu neapărat că am marcat, dar îmi revin, sunt sănătos şi pot ajuta echipa. Sunt trei puncte foarte importante care ne apropie de locurile fruntaşe. Meciul cu FC Argeş va fi capital pentru noi. Dacă vom câştiga, atunci trecem peste ei şi vom fi la mâna noastră. Revin accidentaţii şi vom fi alţii la ora meciului. Prima oară să ne calificăm în play-off şi după voi spune locul pe care-l merităm.

Cred că atât cu revenirea mea... revine şi Lukic, s-au văzut anumite absenţe şi de aceea am avut nişte fluctuaţii de formă. Cu ceilalţi vom arăta mai bine şi vom fi echipa aia care încânta publicul.

Mă bucur că Mendy a venit şi cred că a fost omul meciului, sper să nu se oprească aici”, a declarat Dan Nistor, după cele 90 de minute din Giuleşti.

Mijlocaşul de la U Cluj îi apreciază pe rapidiştii din tribune, chiar dacă a fost înjurat.

Rapid are fani senzaţionali, au acustica de 40-50.000 de oameni şi zici că e un vulcan aici. Îmi place să joc aici, de fiecare dată când o fac o fac bine, marchez şi sper să ne revedem în play-off.

Cred că Rapid are o echipă bună, de public nu se mai pune problema, deşi m-au înjurat tot meciul, dar asta este. Îmi plac mult, pentru că îşi susţin necondiţionat echipa”, a adăugat mijlocaşul de la U Cluj, Dan Nistor.

Clasament competiţie oferit de Superscore

Afla mai multe despre: dan nistordan nistor u clujrapid u cluj 

viewscnt
Articole similare