Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu se aştepta ca numirea unui nou selecţioner al naţionalei să dureze atât de mult.
Ce spune Dan Petrescu, la câteva săptămâni după ce a refuzat postul de selecţioner al României
Antrenorul de la CFR Cluj a fost ofertat pentru a prelua naţionala, însă a refuzat, preferând să rămână la campioana României.
"Nu mă aşteptam să dureze atât. Credeam că se va găsi mult mai repede. Nu ştiu dacă e vina antrenorilor sau a federaţiei, dar e bine aşa, să nu greşească. Îmi doresc un antrenor, nu contează numele, care să ducă echipa la un turneu final, la un european sau mondial. Au fost multe speculaţii, hai să aşteptăm să vedem cine va fi", a declarat Petrescu, într-o conferinţă de presă.
Oficialii federaţiei au discutat în ultima perioadă cu Ladislau Boloni, Adrian Mutu şi Edward Iordănescu. Anterior, FRF a discutat şi cu Dan Petrescu, Gheorghe Hagi şi Răzvan Lucescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Favorit pare a fi Edi Iordănescu, ultima dată la FCSB şi liber de contract. El a refuzat o ofertă din zona Golfului şi şi-a aşteptat rândul, după ce şefii fotbalului românesc au primit refuzuri pe bandă rulantă.
De altfel, FRF a anunţat că numele noului selecţioner va fi făcut public sâmbătă, după ce s-au purtat tratative aprofundate cu Ladislau Boloni şi Edi Iordănescu.
Echipa naţională a rămas fără antrenor la finalul lunii noiembrie, când i-a expirat contractul lui Mirel Rădoi.
România a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2022. "Tricolorii" vor reveni în competiţii în luna iunie, în Liga Naţiunilor, într-o grupă cu Bosnia-Herţegovina, Finlanda, Muntenegru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj