You are here:

Daniel Opriţa a luat ”foc” pe arbitraj după Steaua - U Cluj 1-3: ”Poate iau galben iar, că n-am ieşit din stadion”

Daniel Opriţa a luat ”foc” pe arbitraj după Steaua - U Cluj 1-3: ”Poate iau galben iar, că n-am ieşit din stadion”

Steaua

Comentarii

Antrenorul echipei Steaua, Daniel Opriţa (42 de ani), a tras concluziile după meciul pierdut cu U Cluj, în prima etapă din grupele Cupei României.

Steaua a pierdut categoric meciul cu U Cluj, scor 1-3, în prima etapă din grupa B a Cupei României.

Golul ”militarilor” a fost marcat de Boiciuc (65), în timp ce ardeleni au punctat Chipciu (27) şi Ilie (34 şi 53).

La finalul meciului, Daniel Opriţa a avut o reacţie acidă şi a luat la ţintă arbitrajul, considerând că echipa sa merita un penalty când scorul era 2-0 în favoarea oaspeţilor.

”Îmi puneam speranţe că putem obţine un rezultat pozitiv. Nu am început meciul rău. Am avut situaţii să revenim. Nu ştiu dacă a fost penalty, dar aşa e, dacă jumătate sau puţin pentru noi, nu dă. Dacă e la limită, nu dă. M-am liniştit, am fost suspendat.

Şi dacă văd că e penalty clar, nu mai zic nimic, că nici nu mai stau de vorbă, îţi dau galben imediat. Poate iau galben iar, că n-am ieşit din stadion. Poţi să te pui? Cartonaşul e ca şi cum ar avea pistolul la el, 'Taci sau te împuşti'.

Secundul este prin tribună de vreo două meciuri. Asta este. Dacă dădea penalty, era 2-1, nu se ştie. Era şi înainte de pauză, era altă situaţie.

'U' Cluj e o echipă bună de Liga 1, care îmi place. E greu. Nu pot să spun că băieţii nu şi-au dorit, au alergat, au încercat.

Nu e uşor pentru noi, avem patru meciuri în 11 zile, nici ăia din Anglia nu joacă aşa. Eu am 17 jucători, trebuie să joc cu aceiaşi. Nu ne plângem, trebuie să respectăm programul. E o oboseală, e o lipsă de încredere.

În viaţa unui club mai sunt şi momente ca ăsta. În aceşti patru ani, mi-am îndeplinit toate obiectivele. Acum, încerc să construiesc o nouă echipă. Trebuie să formăm o echipă, un grup, nu e uşor”, a declarat Daniel Opriţa, conform Prima Sport.

De altfel, Alex Chipciu, marcator în această partidă, a făcut spectacol la reacţiile de după meci şi i-a atacat pe cei de la Steaua.

Afla mai multe despre: steauadaniel opritacupa romaniei 

viewscnt
Articole similare