Bogdan Planic va pleca liber de la FCSB şi va ajunge să câştige un salariu mult mai mare, este de părere Helmuth Duckadam. Fundaşul sârb a refuzat înjumătăţirea salariului la FCSB şi este acum în şomaj tehnic.
Bogdan Planic se află în conflict deschis cu Gigi Becali, după ce patronul FCSB a vrut să-i înjumătăţească salariu. Fundaşul de 28 de ani mai are contract până în vară, însă există o clauză prin care poate semna pe încă un an, dacă ambele părţi sunt de acord. Este însă aproape imposibil ca Planic să mai continue, mai ales că a fost trecut în şomaj tehnic.
Totuşi, Helmuth Duckadam spune că situaţia financiară a fotbalistului sârb n-ar trebui să reprezinte vreun semn de îngrijorare. Mai ales că va reuşi să obţină un salariu mult mai bun la viitoarea echipă, graţie imaginii pe care şi-a făcut-o la FCSB:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”A jucat 3 ani de zile, Planic e un jucător care mie mi-a plăcut foarte mult. Probabil că merge la o echipă unde o să aibă un salariu dublu sau triplu, nu cred că trebuie să-i plângem de milă lui Planic. Planic ăsta e la final de contract. Din câte am inţeles n-a mai vrut să facă prelungire de contract. Deci e liber sa plece. Nu am cum să mă dezic de cineva care urmează să plece”, a spus Duckadam la AntenaSport.
Planic pleacă de la FCSB. Ce echipe îl doresc
Evoluţiile bune pe care le-a avut la FCSB i-au făcut o cotă bună lui Bogdan Planic. Fundaşul sârb a devenit interesant pentru mai multe cluburi, mai ales că va deveni liber de contract. Bogdan Planic ar fi dorit de FC Ural (Rusia) şi de Fenerbahce (Turcia), care i-ar oferi un salariu mult mai bun decât cel de la FCSB.
Interesant este că şi Craiova l-a vrut pe Bogdan Planic, dar impresarul jucătorului a declarat că nu vrea să facă afaceri cu patronul echipei din Bănie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bogdan planic