În urma înfrângerii acasă cu CS Mioveni, Deian Sorescu a discutat despre o posibilă plecare de la Dinamo şi ce ar însemna aceasta pentru club.
Luni seara, Dinamo a suferit a treia înfrângere din primele cinci etape ale Ligii 1. Pe teren propriu, ”câinii” au fost răpuşi de CS Mioveni, cea mai slab cotată echipă din Liga 1. După ce a câştigat două din primele trei meciuri, formaţia din Ştefan cel Mare părea că se va descurca şi cu juniorii, însă situaţia a luat câteva întorsături drastice de atunci.
Spiritele sunt foarte încinse la Dinamo, iar procesul cu Paul Anton nu a îmbunătăţit deloc relaţia dintre club şi jucători. O mare parte din salarii rămâne neplătită, iar tinerii jucători de abia promovaţi de la formaţia secundă nu pot ţine pasul cu fotbaliştii din Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ultima speranţă a lui Dinamo rămânea Deian Sorescu, jucător care a fost decisiv în ambele victorii ale echipei. Golgheterul la zi din Liga 1, cu cinci reuşite, fundaşul dreapta, transformat în aripă stânga, este principala ameninţare a ”câinilor” la majoritatea meciurilor.
Deian Sorescu vrea să plece din Ştefan cel Mare pentru a o salva pe Dinamo
Însă un singur jucător nu poate căra o întreagă echipă, iar chiar căpitanul ”câinilor” recunoaşte că transferul său ar putea salva clubul. Sorescu a dezvăluit că ar fi fericit să plece de la Dinamo, întrucât banii pe care i-ar aduce în club ar putea fi reinvestiţi în mai mulţi fotbalişti ce să ajute atât echipa, cât şi dezvoltarea juniorilor.
Se zvonea că o ofertă de chiar 1,7 milioane de euro ar fi fost făcută pentru Sorescu, o sumă mai mult decât seminficativă pentru un club cu probelemele lui Dinamo.
”M-aş bucura să-i ajut cu un transfer. Cu banii plătiţi pe mine s-ar debloca şi perioada de transferuri şi ar aduce jucători cu experienţă pe lângă cei tineri şi talentaţi şi ar putea creşte mult mai uşor. (n.r Conducerea) încearcă să rezolve cu jucători cu datorii din urmă încet, încet. Suntem înţelegători şi de data asta, sper să ne înţelegem şi sper să fie un pas bun”, a declarat Sorescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- E gata! Manuel Locatelli s-a înţeles cu noua sa echipă. Va semna până în 2026
- Lionel Messi şi cea mai apreciată poză de pe Instagram! Fotografia postată de argentinian care a doborât recordurile de pe reţelele de socializare
- Şumudică, ce lovitură în ziua meciului cu Steaua Roşie! Atacantul de 1.6 milioane de euro, aproape de transfer
Afla mai multe despre: dinamo, deian sorescu, transfer sorescu, plecare sorescu