Dennis Man (24 de ani) nu are parte de cel mai bun sezon al său la Parma, în Serie B, însă sunt şanse mici să mai rămână în cel de-al doilea eşalon al fotbalului italian din vară, dacă ”cruciaţii” nu vor promova.
Mijlocaşul român are un sezon modest la Parma, cu 4 goluri şi 2 pase decisive în 21 de partide, şi cu o serie interminabilă de accidentării care l-au scos permanent din ritm
Parma a plătit 11 milioane de euro celor de la FCSB, în ianuarie 2021, iar suma ar fi putut ajunge la 13 milioane dacă ar fi fost îndeplinite anumite performanţe, atât individuale, cât şi ca echipă.
- Cu toate acestea, cota i s-a prăbuşit în ultimele două sezoane şi, de la 11 milioane de euro, transfermarkt.de îl situează la 4 milioane de euro.
Dennis Man, aproape de întoarcerea în Serie A
Cu toate acestea, presa din Italia anunţă că sunt şanse foarte mari ca Dennis Man să se întoarcă în Serie A, din vară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Principala favorită în opinia peninsularilor ar fi Bologna, formaţie aflată pe locul 8 în Serie A. Formaţia antrenată de Thiago Motta s-a mai interesat de Dennis Man şi în iarna trecută, însă cele două cluburi nu au ajuns la niciun consens.
- Thiago Motta a bifat două meciuri amicale pentru naţionala Braziliei (în 2003), apoi a ales că joace pentru naţionala Italiei (2011-2016), unde a strâns 30 de selecţii.
Italienii anunţă că Parma va încerca să recupereze cât mai mulţi bani cu putinţă din cei investiţi, iar acest lucru ar putea fi o problemă. Cluburile din Serie A nu sunt dispuse să ofere cele 11 milioane de euro.
Cel mai probabil, oferta Bolognei va fi una complexă, care va conţine mai multe bonusuri de performanţă, pentru ca suma totală să se apropie de pretenţiile Parmei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dennis man, bologna, thiago motta, parma