După negocieri intense cu FRF, Laszlo Boloni s-a decis dacă va prelua echipa naţională.
Contractul dintre Mirel Rădoi şi FRF s-a încheiat în urmă cu mai bine de o lună, iar şefii FRF au discutat cu aproape o duzină de antrenori în privinţa preluării echipei naţionale.
Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu, Adi Mutu, Edi Iordănescu şi Cosmin Olăroiu sunt doar câţiva dintre antrenorii cu care au vorbit cei de la FRF, dar, în final, Laszlo Boloni părea alesul.
Tehnicianul de 68 de ani venise în România la negocieri cu oficialii federaţiei, iar anunţul cum că acesta avea să devină noul selecţioner era aşteptat încă de la ieşirea din sediul FRF.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dezvăluire de ultimă oră despre venirea lui Boloni la naţională
Însă, antrenorul a plecat de la Bucureşti şi nu le-a mai răspuns la telefon şefilor de la FRF, iar, după ce au trecut câteva zile, tehnicianul şi-ar fi decis viitorul.
Conform gsp.ro, Laszlo Boloni plănuieşte să refuze echipa naţională, din pricina unor neînţelegeri contractuale, urmând să îi anunţe pe şefii de la FRF de decizia sa cât mai curând.
Antrenorul trecut pe la Monaco, Lens sau Sporting Lisabona ar fi putut prelua România pentru un al doilea mandat, însă a ales să îşi caute un alt angajament.
Acum că Boloni s-ar fi decis să refuze oferta, Adi Mutu şi Edi Iordănescu rămân în prim-planul şefilor de la FRF.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ambii antrenori au refuzat oferte din alte parte recent, semn că îşi doresc să preia echipa naţională, chiar dacă nu au fost printre primele variante ale lui Burleanu sau Stoichiţă.
Mutu este liber de contract după ce a fost ”împins” de FC U Craiova să demisioneze, iar CV-ul său, în afara perioadei de selecţioner U21, nu impresionează.
De cealaltă parte, Edi Iordănescu este şi el liber de contract după despărţirea de FCSB, iar, în ciuda faptului că are ceva mai multă experienţă ca ”Briliantul”, nici fostul tehnician de la CFR nu reprezintă o variantă ideală pentru România.
- Citește și
- Proiectul ambiţios pe care şi-l propune Poli Iaşi! Un conducător din Liga 1 a devenit noul preşedinte: ”Vrem să revenim în prima ligă”
- Probleme mari la Dinamo! Un fotbalist de bază, depistat pozitiv cu Covid
- Motivul pentru care Claudiu Keşeru şi-a dorit să revină la FCSB, chiar dacă ştia că putea fi scos din echipă de Becali: ”E de înţeles” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: laszlo boloni