Nou-promovata Dinamo Bucureşti este una dintre surprizele plăcute ale startului de sezon din Superligă.
UPDATE | Tiago Goncalves a reuşit să-şi rezilieze înţelegerea cu Novara şi este liber de contract.
Rămâne de văzut dacă Dinamo va reuşi să-l convingă să accepte transferul în România.
”După 16 apariţii pentru tricoul piemontez, Tiago Goncalves şi-a reziliat contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Portughezul născut în 2000 este liber să se transfere în altă parte.
Anunţul clubului: Fotbal Club Novara anunţă că a ajuns la un acord cu Tiago Goncalves pentru rezilierea de comun acord a înţelegerii”, anunţă ”tuttomercatoweb.com”.
Ştirea iniţială
”Câinii” au reuşit două victorii în primele şapte runde, când foarte puţină lumea le dădea şanse, iar în acest moment sunt pe locul 10, cu 8 puncte, la egalitate cu FC Hermannstadt.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dinamo a ţintit un fost jucător de la Genoa
Presa din Italia anunţă că Dinamo este interesată de transferul fundaşului stânga portughez Tiago Goncalves (23 de ani), legitimat în acest moment la Novara, formaţie din Serie C.
- 100.000 de euro este cota de piaţă a lui Tiago Goncalves, conform transfermarkt.de.
Tiago Goncalves nu se află în graţiile antrenorilor de la Novara, iar Dinamo a vrut să profite din plin de această situaţie.
Însă, presa din Italia anunţă că ”transferul lui Tiago Goncalves la Dinamo nu mai este de actualitate”.
Aşadar, se pare că şefii din ”Ştefan cel Mare” nu au ajuns la un acord pentru transferul jucătorului portughez.
Tiago Goncalves mai are contract cu Novara încă un sezon, însă Dinamo ar putea reveni cu o altă ofertă, dacă fotbalistul va reuşi să obţină rezilierea.
- Cel mai probabil, Dinamo caută o dublură de încredere pentru Costin Amzăr, în flancul stâng al defensivei.
Cine este Tiago Goncalves?
Tiago Goncalves este un fotbalist care, în urmă cu patru-cinci ani, era considerat unul dintre cei mai promiţători fundaşi laterali portughezi.
Şi-a făcut junioratul în ţara natală, la Tires şi Belenenses, iar în 2019 s-a transferat în Italia, la Genoa.
”Grifonii” l-au împrumutat la echipa secundă a celor de la Valladolid, iar în vara lui 2021, a fost cedat definitiv la ACS Messina, în Serie C.
Un sezon mai târziu, Tiago a fost cedat gratis la Novara, club ce avea să-l împrumute pentru un sezon la Pontedera, tot în Serie C, unde avea să devină titular.
Întors la Novara în această vară, Tiago Goncalves nu se regăseşte în planurile antrenorilor şi ar dori să-şi rezilieze contractul.
Afla mai multe despre: tiago goncalves, genoa, dinamo, novara