You are here:

Dinamo ia în calcul două nume pentru înlocuirea lui Iuliu Mureşan! O legendă a clubului şi un fost conducător se luptă pentru revenirea în Ştefan cel Mare

Dinamo ia în calcul două nume pentru înlocuirea lui Iuliu Mureşan! O legendă a clubului şi un fost conducător se luptă pentru revenirea în Ştefan cel Mare

Dinamo București

Comentarii

Aflat aproape de finalul drumului la Dinamo, Iuliu Mureşan urmează să fie înlocuit de ”câini”, iar două nume sunt luate în calcul pentru a fi ocupa postul.

Ajuns la Dinamo în vara lui 2021, Iuliu Mureşan a fost atribuit cu salvarea clubului din insolvenţî, atât pe plan administrativ, cât şi fotbalistic.

Responsabil să aducă jucători, dar şi să găsească metode prin care să îi plătească pe aceştia şi ceilalţi angajaţi a clubului, Mureşan a ocupat în ultimele 10 luni una dintre cele mai ”stresante” poziţii din fotbalul românesc.

Mandatul său în Ştefan cel Mare a oferit multe momente memorabile, dar şi controversate, precum aducerea lui Dario Bonetti şi Mircea Rednic pe bancă şi scandalurile urmate.

Marţi, Răzvan Zăvăleanu, adminstratorul judiciar al clubului, a anunţat că Iuliu Mureşan, adminstratorul special al lui Dinamo, echivalentul unui preşedinte în insolvenţă, nu va mai continua la club.

Multe dintre deciziile luate de fostul conducător de la CFR nu au fost pe placul fanilor, deşi au fost luate cu cele mai bune intenţii faţă de Dinamo în gând, astfel că s-a dorit insistent plecarea acestuia.

Conform Fanatik, şefii din Ştefan cel Mare ar fi identificat deja două posibilie nume pentru înlocuirea lui Iuliu Mureşan: Florin Prunea şi Bogdan Bălănescu.

Dinamo ia în calcul două nume pentru înlocuirea lui Iuliu Mureşan

Bălănescu a făcut parte din club încă din 1999 şi ocupa postul de director general când a fost înlăturat de la club, la finalul lui 2020, odată cu preluarea lui Dinamo de către Pablo Cortacero.

Prunea, fost portar de legendă al ”câinilor”, a mai fost preşedintele lui Dinamo în perioada 2019-2020, însă a plecat cu scandal din Ştefan cel Mare.

Pe finalul mandatului său, jucătorii erau neplătiţi, însă anumite persoane din conducere încă erau remunerate pe deplin şi la zi.

Chiar Bodgan Bălănescu era acuzat de Florin Prunea că îşi încasa salariul întreg în timp ce restanţele lunare faţă de fotbalişti se adunau.

Aşadar, vechii ”adversari” se vor duela din nou, de această dată pentru un post de conducere la clubul pe care l-au părăsit acum nici doi ani.

Dacă Florin Prunea a rămas în afara fotbalului, stând pe bară şi criticând deciziile luate la Dinamo mai degrabă, Bogdan Bălănescu s-a alăturat Voluntariului imediat după plecarea din Ştefan cel Mare şi încă este directorul general al clubului.

Afla mai multe despre: iuliu mureşan 

viewscnt
Articole similare