Coşmarul dinamoviştilor este aproape de încheiere! Conform surselor Gazetei Sporturilor, spaniolii au intrat în ultima sută de metri privind achiziţionarea clubului din "Ştefan cel Mare".
Conform aceloraşi surse, spaniolii au virat, în cursul zilei de vineri, restul de 400.000 de euro către clubul Dinamo, respectând promisiunea de a vira în contul clubului 500.000 de euro drept garanţie că intenţiile sunt cât se poate de serioase. Spaniolii conduşi de Pablo Cortacero mai virase, zilele trecute, 100.000 de euro.
Se pare că lucrurile se aşează într-un mod avantajos pentru dinamovişti. Spaniolii sunt decişi să-şi ducă la capăt intenţiile, iar Ionuţ Negoiţă este cel mai nerăbdător ca actele să fie încheiate cât mai rapid şi cât mai avantajos pentru toată lumea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Spaniolii l-ar fi sunat pe Ionuţ Negoiţă şi i-ar fi trimis dovezi privind viramentul celor 400.000 de euro din scrisoarea de garanţie, pentru a nu exista alte discuţii. Banii ar urma să intre în cluburile din "Ştefan cel Mare" în zilele următoare.
În plus, ibericii sunt pregătiţi să aducă un plus de nouă milioane de euro în club, pe care să-i investească în perioada următoare, pentru a aduce clubul pe linia de plutire şi pentru a o readuce în prim-planul fotbalului românesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal