You are here:

Dinamoviştii au recunoscut ce le-a lipsit pentru a fi mai sus în clasamentul Superligii: "Este doar începutul"

Dinamoviştii au recunoscut ce le-a lipsit pentru a fi mai sus în clasamentul Superligii: "Este doar începutul"

Dinamo București

Comentarii

Fotbaliştii Raul Opruţ (27 de ani) şi Eddy Gnahore (31 de ani) au tras concluziile după ce Dinamo a câştigat pe Cluj Arena, în etapa a şaptea a Superligii. După un început greu de sezon, "câinii" au urcat în clasamentul campionatului.

Raul Opruţ ştie ce i-a lipsit lui Dinamo în startul sezonului Superligii

Dinamo a obţinut o victorie importantă sâmbătă seara, în deplasare, în faţa Universităţii Cluj, scor 1-0, în etapa a şaptea din Superligă. Unicul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Pop în minutul 89, cu un şut plasat printre picioarele portarului Chirilă. 

Graţie acestui succes, Dinamo ajunge la a treia victorie din acest sezon şi urcă pe locul 5 în clasament, cu 12 puncte. De cealaltă parte, Universitatea Cluj rămâne pe poziţia a 8-a, cu 9 puncte acumulate.

Raul Opruţ a recunoscut că lui Dinamo i-au lipsit evoluţiile consistente de-a lungul etapelor. 

"A fost un meci echilibrat. Noi cred că am avut situaţiile mai periculoase, dar, per total, mă bucur că am reuşit să legăm patru rezultate bune… trei victorii şi un egal. Am venit aici şi am arătat că vrem să câştigăm. În acest sezon, cred că ne-a lipsit constanţa pe durata celor 90 de minute.

Cred că jocul echipei a crescut. Chiar şi în primele etape, nu pot spune că am prestat un joc slab. Important e că am câştigat şi că am dat continuitate rezultatelor bune.

Este doar începutul. Acum contează cel mai mult să adunăm puncte, dar e devreme să vorbim despre locuri în clasament. Important e să ne calificăm în play-off", a spus fundaşul stânga al "câinilor". 

Eddy Gnahore a simţit că Dinamo poate progresa în acest sezon. 

"Mă simt fericit, binecuvântat, cred că am meritat să câştigăm. Am pregătit jocul perfect, însă, la finalul zilei, totuşi a fost un meci dificil, am alergat mult. Am jucat contra lor de multe ori, ştiam că e o echipă foarte bună. Dar am câştigat, sunt foarte fericit.

Niciodată nu ne-am îndoit de noi, mereu am ştiut că avem calităţi, că muncim mult. Poate că, uneori, fotbalul nu te premiază pentru efortul pe care îl depui. Dar am fost mereu încrezători şi am spus că trebuie să avem încredere în procesul pe care-l parcurgem", a spus mijlocaşul lui Dinamo. 

Afla mai multe despre: u cluj dinamoraul opruteddy gnahoredinamo superliga 

viewscnt
Articole similare