Daniel Pancu a fost apărat după cele mai recente rezultate înregistrate de Rapid, o echipă care stă totuşi bine în clasament.
FCSB a învins-o clar pe Rapid cu scorul de 4-1 în derby, iar eşecul giuleştenilor a provocat imediat un val masiv de critici şi o stare de tensiune în jurul echipei antrenate de Daniel Pancu.
În ciuda eşecului categoric de pe Arena Naţională şi a prestaţiei modeste din Cupa României (0-0 cu Corvinul), Marius Măldărăşanu a intervenit şi a sărit în apărarea tehnicianului din Giuleşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Măldărăşanu a subliniat că punctele acumulate sunt cele care contează cel mai mult în prezent. El consideră că această înfrângere reprezintă un simplu semnal de alarmă şi are încredere totală în calităţile de antrenor ale lui Daniel Pancu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Nu pot să spun decât că sunt bine. A venit această înfrângere care poate va fi un duş rece. La Hunedoara, în Cupă, nu au arătat că au trecut peste acel eşec, dar în clasament sunt ok la momentul ăsta.
Jocul în aceste etape cu Pancone a fost unul destul de echilibrat. E greu să mulţumeşti pe toată lumea. Dacă joci frumos şi nu sunt rezultate nu e bine, dacă jocul nu e ce trebuie, dar sunt rezultate, iar nu e bine.
Rapid a câştigat şi câteva meciuri pe final. Jocul poate nu dă încredere, dar punctele contează! Pancu ştie ce are de făcut, sunt convins. Ne spunea cineva la licenţă că depinzi foarte mult de inspiraţie şi de noroc, asta e realitatea”, a declarat Marius Măldărăşanu.
Afla mai multe despre: marius maldarasanu, rapid, daniel pancu


.webp)




