You are here:

„Doar? Cred că nu este formularea corectă”. Romanchuk şi-a căutat dreptatea după ce a auzit întrebarea: „Am sărbătorit de parcă am câştigat Champions League”

„Doar? Cred că nu este formularea corectă”. Romanchuk şi-a căutat dreptatea după ce a auzit întrebarea: „Am sărbătorit de parcă am câştigat Champions League”

Universitatea Craiova

Comentarii

Fundaşul central ucrainean al Universităţii Craiova, Oleksandr Romanchuk (26 de ani), a tras concluziile după startul de sezon al formaţiei din Bănie şi a vorbit despre parcursul european al echipei.

Fotbalistul a explicat că programul încărcat şi perioada scurtă de pregătire au influenţat începutul campaniei, dar consideră că Universitatea Craiova poate obţine rezultate mai bune.

„Începutul de sezon nu a fost uşor din cauza programului. Nu am avut o perioadă lungă de pregătire şi, câteodată, nu contează dacă eşti sută la sută. Startul de sezon poate să fie diferit. Suntem fericiţi cu ceea ce am reuşit, dar, normal, putem să obţinem rezultate mai bune. Însă asta avem acum şi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, să încercăm să dăm maximum şi să reuşim cât mai multe lucruri”, a declarat apărătorul central ucrainean.

Oleksandr Romanchuk: „În şase luni ce s-a schimbat? Pentru mine, nimic”

Întrebat dacă prezenţa doar în Conference League reprezintă o dezamăgire după sezonul precedent, Romanchuk a reacţionat imediat la formularea întrebării. Ucraineanul a amintit bucuria cu care Universitatea Craiova a primit calificarea în faza principală a competiţiei şi a subliniat că perspectiva sa nu s-a schimbat.

„Doar? Cred că nu este formularea corectă. Anul trecut am visat la Conference League, iar când am ajuns în faza principală am sărbătorit de parcă am câştigat Champions League. Aşa că, în şase luni, ce s-a schimbat? Pentru mine, nimic. Sunt foarte fericit să fiu din nou în Conference League.

Poate că ar fi fost frumos să ajungem în Europa League sau Champions League, însă trebuie să apreciem ceea ce reuşim. Vom juca împotriva unor echipe de top, din campionate de top, aşa că trebuie să ne concentrăm pe asta. Poate vom reuşi să ajungem la un nivel mai înalt decât sezonul trecut. Dumnezeu are răspunsurile. Trebuie să avem încredere în munca noastră şi să rămânem pe drumul cel bun.

Vrem să ne construim mentalitatea, să jucăm fiecare meci cu aceeaşi atitudine, cu aceeaşi dorinţă. Cel mai important este să câştigăm. Nu aş vrea să mint, însă nu am jucat niciodată în Anglia, aşa că va fi foarte interesant să vedem care este nivelul nostru în faţa unor echipe de asemenea calibru. Pentru mine, pentru că nu am fost niciodată acolo, va fi diferit”, a mai spus Oleksandr Romanchuk.

Statistici jucător sezon oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: oleksandr romanchuk, oleksandr romanchuk universitatea craiova 

viewscnt
Articole similare