You are here:

Doliu în baschetul mondial. A încetat din viaţă o legendă din NBA. Cifrele unei cariere impresionante

Doliu în baschetul mondial. A încetat din viaţă o legendă din NBA. Cifrele unei cariere impresionante

NBA

Comentarii

Bob Pettit, legendă a baschetului, membru al Hall of Fame şi primul câştigător al premiului MVP al NBA, a încetat din viaţă. Avea 93 de ani.

A încetat din viaţă o legendă a baschetului, americanul Bob Pettit

Bob Pettit, care a participat de 11 ori la All-Star Game-ul NBA şi a fost de două ori selecţionat în echipa All-American la Universitatea de Stat din Louisiana (LSU), a decedat miercuri în Metairie, o suburbie a oraşului New Orleans. Nu a fost dezvăluită cauza decesului, relatează Reuters.

”Tata s-a stins din viaţă foarte liniştit, la domiciliul său din Metairie, miercuri, 23 septembrie”, a transmis familia Pettit într-un comunicat. ”A fost cel mai minunat tată. O persoană extrem de bună, umilă şi blândă. Ne simţim foarte norocoşi că l-am avut în vieţile noastre şi ne va lipsi nespus de mult”.

Pettit, membru al echipei aniversare a 75 de ani a NBA, a fost de două ori MVP al NBA, de două ori campion la puncte marcate şi de patru ori MVP al All-Star Game în cele 11 sezoane ale sale (1954-1965).

De asemenea, a contribuit la revoluţionarea poziţiei de power forward, pe atunci nouă, şi a fost ales în Naismith Basketball Hall of Fame în 1971.

A fost desemnat ”Rookie of the Year” (cel mai bun debutant al anului) pentru Milwaukee Hawks în sezonul 1954-55, înainte ca echipa să se mute la St. Louis pentru ultimele 10 sezoane ale carierei lui Pettit.

A fost desemnat MVP în sezoanele 1955-56 şi 1958-59 şi a înregistrat o medie de 26,4 puncte, 16,2 recuperări şi 3,0 pase decisive în 792 de meciuri din sezonul regulat pe parcursul carierei sale.

Echipa Hawks a participat de nouă ori la playoff-uri pe parcursul carierei sale, ajungând de patru ori în finala NBA, şi a câştigat campionatul din sezonul 1957-58.

Pettit a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei, înregistrând o medie de 29,3 puncte şi 17,0 recuperări. A devenit primul jucător care a marcat 50 de puncte într-un meci din finala NBA, când a atins această performanţă în meciul 6, decisiv pentru câştigarea titlului, împotriva echipei Boston Celtics.

Cele 50 de puncte reprezintă în continuare un egal pentru locul al şaselea în clasamentul all-time al Finalelor NBA. Elgin Baylor deţine recordul de 61 de puncte, stabilit în 1962 pentru Los Angeles Lakers.

În cele 88 de meciuri din playoff-uri disputate de-a lungul carierei, Pettit a înregistrat o medie de 25,5 puncte şi 14,8 recuperări.

Pettit a înregistrat cea mai bună medie a carierei, de 31,1 puncte, în sezonul 1961-62, terminând pe locul al treilea, în spatele legendarului Wilt Chamberlain (50,4) şi al lui Walt Bellamy (31,6).

El a înregistrat cea mai bună medie a carierei, de 20,3 recuperări, în sezonul 1960-61, ceea ce l-a plasat pe locul al treilea, în spatele lui Chamberlain (27,2) şi Bill Russell (23,9).

Pettit a fost una dintre cele mai mari vedete ale baschetului într-o epocă în care NBA-ul nu era încă transmis regulat la televiziune. S-a retras la vârsta de 32 de ani, parţial din cauza unei probleme la genunchi, dar şi datorită unei oportunităţi în domeniul bancar.

”Naismith Basketball Hall of Fame deplânge trecerea în nefiinţă a lui Bob Pettit, un jucător înalt, elegant şi talentat, care a revoluţionat poziţia de extremă pe parcursul carierei sale”, a declarat Naismith Basketball Hall of Fame într-un comunicat.

”De 11 ori selecţionat în echipa All-Star a NBA şi de două ori MVP, s-a retras ca liderul all-time al marcatorilor din istoria NBA şi a lăsat o moştenire de neuitat.

El a condus echipa St. Louis Hawks la câştigarea campionatului NBA din 1958, învingând echipa Boston Celtics. Hall of Fame-ul baschetului îl salută pe acest adevărat gigant al sportului”.

Echipa Hawks s-a mutat la Atlanta înaintea sezonului 1968-69, iar franciza i-a adus un omagiu lui Pettit joi.

”Dincolo de distincţiile sale, printre care se numără cele 11 selecţii în All-Star şi conducerea echipei Hawks către titlul de campioană a NBA din 1958, Bob a fost un adevărat ambasador al acestui sport şi un model de urmat pentru nenumăraţi fani”, a declarat echipa.

”Îi suntem recunoscători pentru contribuţiile sale aduse francizei noastre şi istoriei baschetului. Tricoul său cu numărul 9, retras din circulaţie, continuă să atârne cu mândrie la State Farm Arena, ca o amintire durabilă a impactului pe care l-a avut asupra organizaţiei noastre. Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi celor dragi ai lui Bob în aceste momente dificile”.

Originar din Baton Rouge, Pettit a rămas acasă pentru a juca baschet universitar la LSU. A înregistrat o medie de 27,4 puncte şi 14,4 recuperări în 72 de meciuri disputate pe parcursul a trei sezoane.

A fost selecţionat în prima echipă All-American în sezonul 1953-54, când a înregistrat o medie de 31,4 puncte şi 17,3 recuperări. Pettit a fost selecţionat în a doua echipă All-American în sezonul anterior, când era junior.

Media de 31,4 puncte a lui Pettit a reprezentat un record al Southeastern Conference până când o altă legendă a LSU, Pete Maravich, l-a depăşit cu o medie de 43,8 în sezonul 1967-68.

LSU a dezvelit o statuie în faţa Pete Maravich Assembly Center în 2016. O stradă din Baton Rouge, Bob Pettit Blvd., poartă, de asemenea, numele său.

După ce a fost ales pe locul al doilea în draftul NBA din 1954 de către echipa Hawks, Pettit a primit un contract de debutant în valoare de 11.000 de dolari, un record al NBA la acea vreme.

”Aveam doar 100 de dolari în bancă când am absolvit facultatea”, îşi amintea Pettit mai târziu, potrivit LSU, ”iar 11.000 de dolari mi se păreau toţi banii din lume”.

Afla mai multe despre: nba, bob pettit, atlanta hawks 

viewscnt
Articole similare