You are here:

Doliu în sportul românesc! Fosta canotoare Marlene Zagoni a decedat la vârsta de 74 de ani

Doliu în sportul românesc! Fosta canotoare Marlene Zagoni a decedat la vârsta de 74 de ani

Sporturi

Comentarii

Federaţia Română de Canotaj a anunţat, joi, trecerea în nefiinţă a Marlenei Zagoni, fostă mare sportivă, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980 în proba de 8+1, antrenoare la CSS 3 Steaua, la lotul de juniori şi ulterior la lotul olimpic feminin. Zagoni avea 74 de ani.

Marlene Zagoni a participat la două ediţii de JO

“Un om cu suflet cald, o profesionistă desăvârşită, care şi-a dedicat viaţa canotajului şi formării generaţiilor de campioni. Drum lin! Rămâneţi veşnic în inimile noastre. Condoleanţe familiei şi tuturor celor apropiaţi”, notează FR Canotaj pe Facebook.

Marlena Zagoni (Predescu înainte de căsătorie) a fost componentă a loturilor feminine de canotaj ale României peste opt ani. A participat la două ediţii ale JO şi cinci ale CM şi la numeroase regate internaţionale. A activat ca sportivă la cluburile bucureştene Nautic Universitar, Dinamo şi Steaua.

Din 1998 a activat ca profesor – antrenor de canotaj la CSS nr. 3 Steaua Bucureşti dedicându-se cu prioritate activităţilor de selecţie, pregătire şi promovare a tinerilor de perspectivă.

A primit titlurile de Maestru al Sportului, Maestru Emerit al Sportului şi Antrenor Emerit. I-a fost conferit Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a.

 

Afla mai multe despre: marlene zagonicanotajdeces 

viewscnt
Articole similare