You are here:

Dorinel Munteanu, singur împotriva tuturor! Săgeţi la adresa lui Florin Prunea: "Prieten n-am fost niciodată cu cei din Generaţia de Aur!”

Dorinel Munteanu, singur împotriva tuturor! Săgeţi la adresa lui Florin Prunea: "Prieten n-am fost niciodată cu cei din Generaţia de Aur!”

Oțelul Galați

Comentarii

Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Oţelul Galaţi, a fost protagonistul unui scandal petrecut în timpul partidei dintre Oţelul şi Dinamo, din ultima etapă din Superliga.

Dorinel Munteanu, mesaj pentru Florin Prunea

În ultima săptămână, Dorinel Munteanu a fost criticat pentru gestul din partida Oţelul - Dinamo 1-1, când şi-a bruscat propriul jucător, pe David Maftei, la marginea terenului. 

Antrenorul a fost deranjat de comentariile venite de la unii din Generaţia de Aur, de exemplu, Florin Prunea.  Fostul portar al naţionalei României declara recent că Dorinel "e fratele meu, am stat cu el în cantonamente mai mult decât am stat cu nevastă-mea".

"Prieten n-am fost niciodată cu cei din Generaţia de Aur. Colegi am fost, asta e clar. Fiecare cu meseria lui. Unii poate au fost jigniţi că au fost tot timpul numărul 2, în spatele meu, cum şi acum îi consider la fel. Au altă meserie, comentează randamentul, ceea ce fac eu la echipă. Bun, sunt plătiţi, îşi câştigă bănuţii din a-şi da cu părerea, dar să jigneşti un om, să exagerezi, că am făcut, am omorât, l-am tras, l-am bătut, că la mine în vestiar este scandal... uitaţi-vă pe teren ce scandal este la mine.

Colegii mei adevăraţi n-a spus niciun cuvânt. Cine s-a dat prieten cu mine şi a bătut apropouri că a stat cu mine în cameră mai mult decât cu soţia lui... o ia razna. Eu n-am avut niciun prieten, să ştiţi. Eu mi-am văzut de treaba mea la echipa naţională, cu unii am jucat mai mult, cu alţii mai puţin.

M-a deranjat, dar i-am lăsat să vorbească prea mult. Dumnezeu face dreptate. Ce să răspund eu? Să se răstălmăcească iar cuvintele? Rezultatele se văd pe teren, unde e munca antrenorului. Munca unui comentator se vede la televizor prin rating. Văd că ei inventează apa caldă sau bunele maniere. Hai să fim serioşi, ştim cu toţii", a spus Dorinel Munteanu, la conferinţa de presă.

Afla mai multe despre: dorinel munteanuflorin pruneaotelul galati 

viewscnt
Articole similare