Dănuţ Lupu este de părere că Răzvan Lucescu ar fi cea mai inspirată soluţie pentru postul de selecţioner al naţionalei României.
Aflaţi în căutarea unui selecţioner, Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă au mers în Grecia, unde au avut o întâlnire cu Răzvan Lucescu.
Dănuţ Lupu este de părere că ar fi o adevărată lovitură dacă şefii FRF vor reuşi să-l covingă pe Răzvan Lucescu să revină la echipa naţională.
Revine şi Mircea Lucescu la FRF? ”Ar putea veni ca director tehnic”
Dănuţ Lupu, care este foarte apropiat de Mircea Lucescu, este de părere că Răzvan Burleanu ar putea da o dublă lovitură dacă va reuşi să-l convingă pe Răzvan Lucescu să vină selecţioner la naţională.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul mare mijlocaş este de părere că lângă Răzvan Lucescu ar putea veni şi Mircea Lucescu, cel care ar putea ocupa funcţia de director tehnic:
”Răzvan Lucescu nu ar fi o soluţie rea, dar să aibă şi sprijinul Federaţiei. Dacă ar veni Răzvan eu cred că ar putea primi şi sprijinul lui 'nea Mircea Lucescu, care ar putea veni ca director tehnic.
Dacă nu va fi Răzvan, eu cred că cea mai bună soluţie pentru natională tot Mirel rămâne. Dar aici cred că e o problemă. Cred, nu ştiu exact, dacă federaţia l-a ofertat sau nu pe Mirel după ce şi-a anunţat demisia. Federalii puteau să facă asta”, a declarat Dănuţ Lupu pentru telekomsport.ro.
Unul dintre obstacolele majore este că atât Răzvan Lucescu, cât şi Mircea Lucescu se află sub contract cu echipele lor de club, PAOK Salonic, respectiv Dinamo Kiev.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Răzvan Lucescu a mai antrenat o dată echipa naţională a României, în perioada aprilie 2009 - iunie 2011. A ratat atunci atât calificarea la Cupa Mondială Africa de Sud 2010, cât şi prezenţa la EURO 2012, turneu disputat în Polonia şi Ucraina.
Autor: Răzvan Ionaşcu
- Citește și
- FC Barcelona monitorizează un jucător român din Liga 1. Ce au postat catalanii pe contul oficial de Twitter
- Christoph Daum a dezvăluit unul dintre marile sale regrete din carieră: "A fost o mare greşeală. Ar fi trebuit să rămân la echipă"
- Surpriză în fotbalul românesc. Anunţul neaşteptat despre Gigi Becali: "S-a săturat şi se retrage"
- FOTO | FRF, la vânătoare de antrenori! Burleanu şi Stoichiţă au fost surprinşi la masă, în Grecia, cu Răzvan Lucescu
Afla mai multe despre: razvan lucescu