FCSB a pierdut cu 1-2 pe teren propriu meciul disputat împotriva formaţiei norvegiene Viking Stavanger, joi seară, în prima manşă a play-off-ului Conference League.
Dumitru Dragomir a fost de neoprit la adresa lui MM Stoica! ”La Galaţi a fost atârnător, la Steaua a fost o slugă! I-a mâncat banii lui Gigi Becali degeaba!”
FCSB a condus cu 1-0, prin golul marcat de Coman ‘3. Pentru oaspeţi au înscris Kabran ‘5 şi Bjorshol ’35. Chiar dacă Gigi Becali spunea înainte de meci că vrea ca echipa lui să câştige la două goluri diferenţă, FCSB a pierdut într-un mod surprinzător.
Într-o intervenţie telefonică, după FCSB - Viking 1-2, Dumitru Dragomir a criticat jocul roş-albaştrilor. MM Stoica, managerul general de la FCSB, a fost deranjat de spusele lui Dumitru Dragomir şi i-a dat replica.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nici Dragomir nu s-a lăsat mai prejos şi i-a adresat cuvinte dure managerului de la FCSB.
„Nu mă interesează ce spun unele slugi din fotbalul românesc. Nu a fost niciodată un conducător Meme Stoica pentru a putea vorbi cu mine. La Galaţi a fost atârnător, la Steaua a fost o slugă, din cauza căreia de cinci ani clubul nu ia niciun titlu.
El crede că dacă este acid şi spune că nu mă pricep are vreo valoare… Eu sunt de meserie şi antrenor, cu şcoală. El e vorbitor, vorbeşte mult şi prost. I-a mâncat banii lui Gigi Becali degeaba. Ştie el Gigi probabil de ce îl ţine pe acolo. Că dacă nu faci nimic şi nu iei titlul cinci ani, nu îl ţine pentru performanţă.
Îl pune să vorbească prostii… Unde a fost ultima dată (n.r. se referă la puşcărie) nu cred că a învăţat să vorbească aşa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dacă a fost obraznic cu mine, am să îi dau câteva ştachii de acum înainte, cu probe, ca altădată să ştie să respecte un om care se pricepe la fotbal, care a condus fotbalul profesionist şi care nu a fost sluga nimănui niciodată. Îmi vine ca o mănuşă acest scandal pentru că duceam lipsa unui cancan de acum înainte. Să vedem dacă rezistă la tăvăleală! Şi el şi alţii din jurul lui… De acum înainte revin puternic, pe turnantă, în declaraţii.
Aşa, pentru cultura lui… Am spus că adversarul a jucat 5-4-1 şi ei aveau doar un singur vârf între cei 9 fotbalişti ai adversarei. Altădată să fie atent la ce spun. Şi am mai spus că antrenorul Dică poate nu a avut timp, încă, să pregătească echipa aşa cum şi-ar dori”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.
Afla mai multe despre: dumitru dragomir, mm stoica