You are here:

După ce a plătit 3 milioane de euro, Gigi Becali a izbucnit: "Eu reproşez asta. Facem caterincă?"

După ce a plătit 3 milioane de euro, Gigi Becali a izbucnit: "Eu reproşez asta. Facem caterincă?"

FCSB

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a dezvăluit care sunt aspectele din jocul campioanei, care l-au nemulţumit în meciul pierdut contra nou-promovatei Metaloglobus. Meciul s-a jucat la doar câteva zile de când afaceristul a plătit integral primele jucătorilor.

Gigi Becali spune ce-l deranjează la FCSB, deşi tocmai plătise prime consistente jucătorilor

Metaloglobus a obţinut o victorie istorică în faţa campioanei FCSB, scor 2-1, în etapa a 13-a din campionat. Este primul succes din Superliga pentru echipa lui Mihai Teja, iar pentru fotbaliştii de la FCSB criticile lui Gigi Becali şi-au făcut apariţia

De altfel, înfrângerea pentru campioană a venit la câteva zile de când Gigi Becali a plătit prime întregi tuturor jucătorilor, deşi înţelegerea cu aceştia a fost diferită.

Iniţial, fiecare fotbalist ar fi urmat să fie remunerat, pentru calificarea în Europa League, în funcţie de apariţii, dar Gigi Becali s-a răzgândit. 

După 1-2 cu Metaloglobus, finanţatorul a dezvăluit suma importantă şi a explicat ce l-a deranjat atât în timpul jocului şi a numit câţiva fotbalişti. 

"3 milioane de euro primă (n.r. – la jucători, pentru calificarea în Europa). Sunt bani mulţi. De ce să mai alergăm acum?! O să vă spun aşa: o să luăm şi campionatul, o să ne calificăm şi în Europa. E bine aşa?

Eu reproşez atitudinea, concentrarea, mişcare pe teren. N-ai cum să pasezi dacă nu te mişti. Cum să pasezi, dacă n-ai cui să-i dai mingea, dacă ăla nu se mişcă?! Era minutul 54, 2-1 pentru ăia... 

Uite, e supărat Şut. Măi, Şut, toate pasele le-ai dat numai la adversari. Alergai 13 kilometri, măi, Şut, ia vezi cât ai alergat meciul ăsta! Ia uitaţi-vă!

George Popescu... Na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie. Băi, intră, mă, dă al doilea gol, şi după aia poţi să faci cât vrei: na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie! A, facem caterincă?", a declarat Gigi Becali, la Prima Sport. 

FCSB VS Metaloglobus: Târnovanu – I. Cercel (M. Toma 46), Ngezana, Baba Alhassan, Radunovic – Ad. Şut, Fl. Tănase – Cisotti (Politic 74), Olaru (Alibec 79), Oct. Popescu (Thiam 70) – Bîrligea. 

FCSB e pe locul 12, cu 13 puncte, la 15 puncte de lider şi la cinci puncte de locurile de play-off. Metaloglobus e pe locul 16, ultimul, cu şase puncte.

Afla mai multe despre: gigi becaliprime fcsbgigi becali fcsb metaloglobus 

viewscnt
Articole similare