Universitatea Craiova se pregăteşte pentru o nouă aventură europeană, iar Sorin Cârţu are planuri mari după experienţa sezonului trecut.
Universitatea Craiova a ratat calificarea în Europa League după eliminarea în faţa celor de la Ararat Armenia şi va evolua în Conference League. Oltenii nu au avut parte de cel mai favorabil program la tragerea la sorţi, cu adversari precum Brighton, Getafe şi FC Copenhaga, dar Sorin Cârţu, preşedintele onorific al clubului, este încrezător că echipa poate obţine un punctaj mai bun decât în sezonul trecut.
Craiova a încheiat ediţia precedentă cu şapte puncte şi a ratat dramatic accesul în primele 24 de echipe, după ce a terminat pe locul 25. Oltenii au pierdut atunci calificarea în ultima etapă, după un meci cu AEK Atena care le-a lăsat un gust amar. Cârţu consideră că experienţa acumulată poate ajuta formaţia din Bănie să depăşească performanţa de anul trecut şi să ajungă la 8-9 puncte în noua campanie europeană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Obiectivul nostru a fost o grupă de competiţie europeană. Am fi vrut Europa League, dar a fost situaţia cu armenii. Am dominat trei din patru reprize, una de la Craiova a fost relativă. Nu ne mai gândim, ci la ce putem face în prezent şi viitorul apropiat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La momentul ăsta avem o experienţă mai mare decât anul trecut. Sunt adversari... putem face... Brighton e cea mai tare, Getafe. Văd posibilitatea să facem mai multe puncte decât anul trecut, ca să nu mai avem emoţii. Opt, nouă puncte. Văd Egnatia, Kairat, cea din Andorra... posibilităţi de a face puncte. Inconvenientul va fi distanţa până la Almaty şi vremea din decembrie.
Putem face ceva, dar acum e foarte important să avem mai multe şanse decât anul trecut, dacă ne-a luat atunci să ne dea acum.
Toată tragerea la sorţi de Champions League era ceva pentru care se juca. Cu Levski am fost surprinşi", a spus Sorin Cârţu la Prima Sport 1.
Programul Universităţii Craiova în Conference League
- Universitatea Craiova - Getafe, 15 octombrie, 19:45
- Inter Club d'Escaldes - Universitatea Craiova, 22 octombrie, 19:45
- Universitatea Craiova - KF Egnatia, 5 noiembrie, 22:00
- Brighton - Universitatea Craiova, 26 noiembrie, 19:45
- Kairat Almaty - Universitatea Craiova, 10 decembrie, 17:30
- Universitatea Craiova - FC Copenhaga, 17 decembrie, 22:00
- Citește și
- Operaţie reuşită pentru starul lui Napoli! A primit undă verde pentru revenirea la antrenamente
- PSG, asalt fără precedent pentru Balonul de Aur! Nouă staruri pariziene pe lista finală, alături de Messi şi Rodri
- Tricolorii, gata de EuroVolley la Cluj. „Japonezul” Chiţigoi şi veteranul Bala visează la un nou parcurs de poveste
- Rege pentru o zi. Povestea singurei curse de Formula 1 din cariera lui Markus Winkelhock
- Nsimba, marea dilemă de la Universitatea Craiova! Panduru şi Cosmescu au pus lupa pe atacant:: "Există un motiv”
- Marius Şumudică, după ultimul transfer realizat de CFR: ”Nu am crezut în viaţa vieţilor mele. E de Netflix!”
Afla mai multe despre: craiova, cârţu, conference league







