Mijlocaşul naţionalei, Nicolae Stanciu (33 de ani), a tras concluziile amare ale eşecului umilitor suferit pe terenul selecţionatei din Polonia.
România a suferit o înfrângere istorică în Polonia, scor 0-6, într-un meci din Liga Naţiunilor în care Robert Lewandowski a reuşit un hat-trick.
Gazdele au punctat prin vedeta lui Chicago Fire (minutele 24 din penalty, 47 şi 86), un autogol al lui Virgil Ghiţă (minutul 49), Piotr Zielinski (minutul 63) şi Jan Bednarek (minutul 66).
Reacţia plină de dezamăgire a lui Stanciu: ”E dureros”
La finalul meciului, Nicolae Stanciu a apărut extrem de dărâmat la interviuri, unde a vorbit despre durerea şi ruşinea resimţite de întregul lot.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mijlocaşul a preluat clişeul clasic al asumării colective şi a dezvăluit că selecţionerul Gică Hagi le-a cerut jucătorilor să rămână uniţi în această perioadă neagră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Stanciu a mărturisit că ar fi preferat mai degrabă să încaseze o asemenea umilinţă la echipa de club decât în tricoul primei reprezentative, dar a subliniat că tricolorii trebuie să se trezească rapid pentru a pregăti returul de acasă cu Suedia.
”E greu şi să vorbim. E multă durere, dezamăgire, ruşine, având în vedere că am pierdut cu 6-0. Asta s-a întâmplat în această seară. Suntem toţi responsabili pentru acest rezultat şi mai mult de atât nu ştiu ce să zic.
Domnul Hagi a vorbit după meci cum vorbeşte de obicei. Ne-a transmis ce a avut de zis, să rămânem împreună, aşa cum e normal. Suntem cu toţii în aceeaşi barcă, toţi suntem vinovaţi pentru acest rezultat.
Acelaşi clişeu, mergem înainte şi ne gândim la meciul următor. E dureros că nu a fost startul pe care ni l-am dorit. Am mai avut momente dificile din care am reuşit să ieşim şi ne-am revenit. Sper să o facem şi acum.
Aş prefera să pierd la echipa de club cu 0-6, dacă e să pierd vreodată la un asemenea scor, nu la naţională. Mai mult ce să zic? Ăsta a fost rezultatul.
Trebuie să ne asumăm toţi vina şi să rămânem împreună şi să discutăm. Vina e a tuturor. Mâine dimineaţă trebuie să ne trezim, să o luăm de la capăt şi să pregătim meciul cu Suedia”, a declarat Stanciu, potrivit Sport, după meci.
Astfel, România ocupă ultimul loc în grupa B4 din Liga B a Ligii Naţiunilor, cu zero puncte, trei înfrângeri şi 12 goluri încasate.
- Citește și
- Radu Drăguşin şi-a pus cenuşă în cap după eliminarea din meciul Polonia - România 0-6 şi a transmis un mesaj: "O să încercăm să spălăm ruşinea cu Suedia"
- Atac brutal la adresa celui mai valoros jucător din naţionala României! Fostul selecţioner l-a făcut praf: ”Seamănă cartofi. Abia se mişcă”
- ”Îmi dau lacrimile când îl văd pe Hagi cât e de supărat”. Concluzii de coşmar după umilinţa României: ”Ne-a minţit. Fotbalistul român nu e talentat”
Afla mai multe despre: romania, echipa nationala, nicolae stanciu







