Antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu, a transmis că şansele la titlul Superligii s-au diminuat, deşi echipa sa a intrat cu o serie fantastică de victorii în play-off. Tehnicianul a transmis că Dinamo i-a dominat echipa.
Daniel Pancu, după CFR Cluj – Dinamo Bucureşti 1-1
Dinamo Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică seara, în deplasare, împotriva lui CFR Cluj, în etapa a patra din play-off-ul Superligii.
Bucureştenii au deschis scorul în minutul 23, prin Alexandru Pop, care a punctat după pasa lui Cătălin Cîrjan. Gazdele au egalat în minutul 34, prin Damjan Djokovic, însă reuşita a fost anulată pentru o poziţie de offside.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Golul egalizator a venit în minutul 38, când Meriton Korenica a executat o lovitură liberă din flancul stâng, Alexandru Roşca a respins, iar Sinyan a reluat din apropiere.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Daniel Pancu a reunoscut superioritatea lui Dinamo în anumite momente ale jocului şi a transmis că titlul s-a îndepărtat pentru CFR Cluj.
“Privesc partea plină. Rămânem cu dovada de caracter a jucătorilor şi nu am ce să reproşez. E un punct câştigat, nu două pierdute. La pauză le-am spus jucătorilor că un sfert de oră am avut impresia că joacă Barcelona cu o echipă de liga a treia.
Am făcut schimbări şi s-a schimbat şi jocul, care s-a echilbrat. Nu am reuşit să rupem jocul şi e un aspect negativ al meu de când sunt aici, nu o făceau nici înainte de mine. Avem probleme la faulturi în jumătatea adversară când pierdem mingile aici, plus momente de superficialitate în jumătatea noastră. Nimic de reproşat nimănui pentru modul în care s-au implicat.
E greu acum cu titlul, e clar. Mai rămân şansele matematice, dar cum arătăm acum, la Craiova şi azi, nu e... Titlul e o iluzie acum. Se pot schimba lucrurile, putem termina şi pe şase, şi pe unu
Sunt mai mulţi jucători nemulţumiţi, care se antrenează foarte bine. Sfaiţ a marcat un gol şi cu Târgu Mureş, dar nu accept astfel de ieşiri. Când şi-a aruncat apărătorile şi ghetele i-am reproşat, iar discuţia a continuat pe teren, dar sunt şi părţi bune în astfel de momente”, a declarat antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu, după 1-1 cu Dinamo.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: daniel pancu, cfr cluj dinamo


.webp)





