Academica Clinceni a pierdut confruntarea cu CFR Cluj din a 17-a etapă a Ligii 1, scor 0-2.
Academica Clinceni s-a prezentat la duelul cu CFR Cluj cu doar 19 jucători, iar în Gruia a mai pierdut unul. Din nouă rezerve posibile, ilfovenii au numit doar opt şi este foarte posibil la următorul meci să poată numi doar şapte.
Accidentările au fost fatale pentru echipa pregătită de Ionuţ Chirilă, care a şi pierdut jucători din pricina problemelor financiare de la club.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mulţi dintre eroii sezonului trecut, când Clinceni a ajuns în play-off, au plecat la alte echipe, iar Academica a fost neputincioasă să câştige vreun meci în actuala stagiune.
Chiar şi în Cupa României, formaţia ilfoveană a fost învinsă de o adversară de Liga 2, FC Buzău, în prelungiri, după ce meciul se încheiase 1-1 în 90 de minute.
Forma slabă a echipei l-a motivat pe Ilie Poenaru să plece, dar nici înlocuitorul Ionuţ Chirilă nu a putut să îndrepte rezultatele Clinceniului, care se îndreaptă încet, dar sigur către retrogradare.
Echipa din Liga 1 care pierde jucători pe bandă rulantă
Jucătorii Academicii au recunoscut după meciul cu CFR că situaţia de la echipă este una foarte gravă, mai ales din punctul de vedere al accidentărilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fotbaliştii de la Clinceni au afirmat că îşi vor reîncărca bateriile în iarnă şi vor reveni cu scopul de a se salva de la retrogradare.
”Eu sunt optimist, cred că o să terminăm cu bine, sper să nu mai apară alte accidentări, pentru că suntem la limită cu lotul, suntem 18 apţi şi sper să nu mai apară altceva, alte accidentări.
Încercăm să facem tot posibilul până în iarnă să ne odihnim în vacanţă, să stăm cu familiile, să ne reinventăm”, a declarat Andrei Ureche.
”E o situaţie foarte grea acum, suntem pe ultimul loc, nu am câştigat niciun meci până acum, o soluţie momentan chiar nu ştiu.
Încercăm, muncim la antrenamente şi sperăm să spargem gheaţa şi să adunăm cât mai multe puncte până la vacanţa de iarnă”, a declarat Cristi Gavra.
- Citește și
- Decizia lui Ronaldo Deaconu după ce a depus memoriu: ”Respect grupul, fanii şi sponsorii”
- MM Stoica, mesaj pentru Dică în legătură cu stilul său vestimentar: ”I-am spus să nu se mai uite la Peaky Blinders” | EXCLUSIV
- VIDEO | Scandal monstru la finalul meciului dintre Gaz Metan şi Farul! Centralul Iulian Călin, la un pas de a fi luat la bătaie. Au intervenit forţele de ordine
Afla mai multe despre: academica clinceni